Mihai B. a rămas fără auz din copilărie în urme unei infecții severe. a ajuns până la 40 de ani cu această deficiență, dar niciodată pe parcursul vieții nu a găsit un angajator care să-i dea un loc de muncă. Asta deși s-a specializat în mai multe meserii. Tâmplar, mecanic, legător manual și contabilitate sunt specializările sale. “Nimeni nu vrea să angajeze un surd. Mă gândesc că persoanele fără vedere au probleme și mai mari sau cei cu alte boli, așa că nu vreau să mă plâng. Singurele perioade în care am muncit au fost cele din cadrul unor programe finanțate de Uniunea Europeană. Dar atunci am muncit câteva săptămână, maxim o lună și eram mai mult pe postul de ucenic”, spune acesta făcând haz de necaz. De altfel, în România rata șomajului este 90% în rândul persoanelor cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Mai exact, este vorba despre 322.292 de persoane cu dizabilități care nu au un loc de muncă. În Uniunea Europene, media adulților cu handicap care lucrează este de 48,5%.
Legători fără auz
Tot pentru a-i ajuta pe cei cu deficienție care nu își găsesc un loc de muncă, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (DGASPC Sector 6) a organizat cursuri pentru calificarea în meseria de legător manual. Astfel, de la începutul toamnei trecute, un număr de 15 persoane cu deficienţe de auz din Sectorul 6 au particpat la cursuri de perfecționare pe perioada a trei luni, așa cum ne-au precizat reprezentanții municipalității.
La sfârșitul lunii mai, toţi cursanţii au susţinut examenul de finalizare a cursului, în urma căruia au obţinut diplomele care atestă calificarea în meseria studiată. Odată cu înmânarea diplomelor, fiecare participant a primit suma de 400 de lei, cu rol de sprijin până la angajare.
Orele de teorie şi practică la care au participat cursanţii modulului de legător manual, precum şi diplomele recunoscute de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Autoritatea Naţională pentru Calificări, ar trebui să convingă orice angajator că persoanele cu handicap beneficiază de multe resurse şi merită să primească o şansă la integrare socială şi profesională, au precizat reprezentanții primăriei. Cu toate acestea, persoanele școlite nu își găsise încă un loc de muncă.
Cursuri multe, puțini angajați
Proiectul “Şanse egale în comunitatea noastră” s-a adresat persoanelor din categorii vulnerabile precum şomeri, persoane cu dizabilităţi, minorităţi etnice, femei singure cu copii. Mai exact, a fost vorba de 212 persoane. Ele au fost sprijinite în încercarea de a-şi găsi un loc de muncă. Persoanele cu handicap se lovesc de lipsa de pregătire şi de prejudecăţile angajatorilor, ne-au precizat reprezentanții municipalității de sector.
Inițiativa a căutat în permanenţă să adapteze cursurile de calificare profesională la specificul categoriei sociale vizate, oferind celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă atât servicii de orientare profesională şi inserţie pe piaţa muncii, cât şi suport emoţional.
Și autiștii au probleme la angajare
Georgeta Bucur, președinta Asociației Down Plus, spune că este grav și crunt tot ceea ce se întâmplă și bolnavilor de autism atunci când vine vorba de găsirea unui loc de muncă.
„Sunt două proiecte prin care au fost angajate persoanele cu autism. Atât, două firme care în cadrul unor proiecte au încercat să ofere o ocupație unor astfel de persoane care pot munci cot la cot cu orice persoan normală”, s-a plâns aceasta.
Facilități și nu prea
Angajatorii care au sub 75 de salariați încadreaza persoane cu handicap pe o perioadă nedeterminată, primesc lunar, timp de 12 luni, o subvenție pentru fiecare persoană cu handicap angajată. Aceștia au însă obligația de a menține raporturile de muncă sau de serviciu cu angajații persoane cu handicap, cel puțin doi ani de la data semnării contractului. Pe lângă această subvenție, angajatorii mai beneficiază și de alte facilități fiscale prevăzute de art.84 din Legea 448/2006 modificată și completată.
Cu taote acestea, firmele fug să angajaze persoane cu dizabilități pentru că trebuie să ofere condiții speciale la locul de muncă pentru acești salariați. Persoanele cu handicap încadrate în muncă beneficiază de o serie de drepturi, printre care: adaptare rezonabilă la locul de muncă; cursuri de formare profesională; o perioadă de proba la angajare, plătită, de cel puțin 45 de zile lucrătoare; consiliere pe o perioadă prealabilă angajării, precum și în perioada de probă din partea unui consilier specializat în medierea muncii; un preaviz plătit de minim 30 zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia; posibilitatea de a lucra mai puțin de opt ore pe zi, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens și concediu de odihnă suplimentar de trei zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro