Ovidiu Crețu, primarul din Bistrița, a fost ajutat să aprindă luminițele din bradul de Crăciun și decorațiunile festive din oraș de o fetiță în vârstă de opt ani. Sara le-a urât celor prezenți „Sărbători fericite”.
„Spre deosebire de anii trecuţi, când declanşăm sărbătorile de iarnă de Sf. Nicolae, având în vedere că mâine (sâmbătă – n.r.) este Ziua Naţională şi sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia, am hotărât ca luminile oraşului să se aprindă de astăzi. De asemenea, şi târgul, şi celelalte manifestări vor începe tot de astăzi. Aşa cum v-am obişnuit, în fiecare seară, la ora 17,00, pe scenă vor fi artişti amatori din judeţ sau din alte judeţe, care vă vor prezenta datini, obiceiuri de Crăciun şi în special colinde. Vă doresc sărbători frumoase, sărbători fericite şi să aveţi târg bun”, a declarat primarul Bistriței, conform Agerpres.
În jurul Bisericii Evanghelice din centrul istoric al Bistriței, au fost instalate pentru târgul de Crăciun 30 de căsuțe din lemn. Acestea au fost închiriate de producători bistrițeni și de diverși comercianți.
Cei care vor vizita Târgul de Crăciun din Bistrița vor putea cumpăra turtă dulce de Bonţida (judeţul Cluj), cârnaţi şi şuncă din Maramureş, colaci secuieşti cu nucă sau scorţişoară, vin fiert, brânzeturi, cornuleţe cu gem, cozonaci, plăcinte, castane prăjite, dar şi ii cusute cu migală, bijuterii hand-made, decoraţiuni de Crăciun sau obiecte vestimentare din lână sau piele.
Târgul va rămâne deschis până în data de 30 decembrie.
Tot astăzi au fost aprinse și luminițele de Crăciun din București, în prezența a mii de oameni.
sursă foto și video: Bistrițeanul
Citește și CENTENAR SOLIDAR/ Trei pentru unul, unul pentru toți. Renăscuți din suferință: trei oameni loviți de soartă s-au cunoscut la un centru pentru persoane cu dizabilități și au devenit prieteni pe vecie
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro