”Defecțiunea electrică a fost identificată la cablul de alimentare cu energie electrică – la altitudinea de 1800 de metri, pe versantul răsăritean al Bucegilor. Reprezentanți ai Electrica ne-au informat că este posibil să fie nevoie de lucrări ample, care pot dura aproximativ două zile”, au anunțat reprezentații Telegondolei Sinaia, instalație operată de autoritățile publice din oraș prin societatea comercială Transport Urban Sinaia.
Avaria la rețeaua electrică ce afectează telegondola din Sinaia s-a produs într-un moment cum nu se poate mai rău, în mijlocul sezonului de iarnă și ținând cont de faptul că la Sinaia sunt condiții excelente pentru schi.
Câteva sute de turiști urcă, în fiecare zi de weekend, pe pârtiile din Valea Dorului și Valea Soarelui. Pentru administratorii pârtiei este vorba despre pierderi financiare foarte mari, iar turiștii care la oraș au parte de temperaturi de primăvară în mijocul iernii pierd un weekend numai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Citește și: Vlad Voiculescu: Mihai Lucan era informat despre controalele de la Ministerul Sănătății
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro