Jurnaliştii de la Rise Project scriu că hardul extern găsit în valiză aparţinea Nicoletei Pene, contabila Tel Drum, cea care, mai scriu jurnaiştii, deţinea şi evidenţa afacerilor lui Liviu Dragnea şi a fiului său, Valentin Dragnea.

„Iniţial, la Control Financiar Preventiv, Nicoleta aviza plăţile Tel Drum. Toate se filtrau la ea. Era un fel de auditor intern. Acum, ca director comercial, fişa postului salvată în calculatorul de serviciu îi cere „organizarea departamentului Comercial pe criterii de „cost efficiency”, în vederea optimizării activităţii de aprovizionare, stabilirea unor relaţii bune cu furnizorii, avizarea comenzilor interne şi externe, negocierea şi semnarea contractelor de vânzări directe şi distribuţie, coordonarea întregii activităţi comerciale a firmei”, scrie Rise Project.

„Femeia este contabilul de încredere al grupării Dragnea”, mai scriu jurnaliştii.

Potrivit organigramelor firmei, Nicoleta Pene este mâna dreaptă a lui Petre Pitiş, directorul general al Tel Drum.

„Femeia este contabilul de încredere al grupării Dragnea”, mai spun cei de la Rise Project. Astfel, potrivit documentelor, Nicoleta Pene nu controlează doar intrările şi ieşirile din Tel Drum, ci şi din afacerile fiului lui Dragnea – Valentin Ştefan Dragnea (jurnaliștii publică în anchetă mail-uri atribuite lui Ștefan Dragnea, trimise către Petre Pitiș) – şi ale ale finului liderului PSD (Zooveg, InterFrigo, Romcip – Ferma Salcia, Agrotrust), precizează cei de la Rise Project.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Jurnaliştii de la Rise Project scriu că au intrat şi în posesia multor fotografii, multe dintre ele trimise între Nicoleta Pene şi Petre Pitiş. De altfel, ei sunt şi prieteni de familie şi păstrează „pozele lui şeful” din Cuba, adică Petre Pitiş.

Nicoleta Pene a adus-o în Tel Drum şi pe sora ei – Florentina Biolan – „ocupată cu modellingul şi cu o intrigă amoroasă în Mexic”. Soţul Nicoletei Pene – Ionuţ Dacian – a fost director de mecanizare în Tel Drum până în 2014. După ce s-a angajat la RAR Teleorman, el a omis să completeze în declaraţia de avere că soţia lui lucrează la Tel Drum.

Nicoleta Pene nu este doar angajată a firmei din Teleorman, ci a intrat „în combinaţie”. Mama acesteia „primeşte pe card sume cu zerouri mai multe decât în telenovelele turceşti”, mai scrie în ancheta Rise Project.

În hardul extern care aparține Nicoletei Pene au fost găsite şi fotografii, selfie-uri cu oameni-cheie din Tel Drum. Printre aceştia, Petre Pitiş, director al Tel Drum.


Potrivit Rise Project, informaţiile găsite în valiză sunt dintre cele la care procurorii DNA nu le-au găsit când au început percheziţiile în dosarul Tel Drum, în vara anului trecut.

Ce le lipsea procurorilor DNA, potrivit jurnaliştilor de la Rise Project:

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Un hard negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum.

  • Informaţie financiară: mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuşi, rapoarte de audit, tabele contabile etc.
  • 14.800 de foto şi video de la evenimentele companiei cu personajele grupării şi standardul lor de viaţă, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuţii – majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane.
  • 54.710 mailuri + ataşamentele de pe adresa de serviciu

O tabletă Samsung P1000 Galaxy Tab din 2010 care i-a aparţinut directorului general Tel Drum, Petre Pitiş.

  • Peste 1000 de fotograi din excursii exotice cu anturajul, întâmplări din firmă şi momente de familie
  • Agenda cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: „Băsescu”, „Hrebe”, „Dăncilă”, „Bănicioiu”, „Pieleanu” etc. Unul se remarca, scris cu pauză între majuscule: „L I V I U”.
  • E-mailurile de pe adresa de serviciu a managerului.

Un stick de memorie burduşit cu informaţii de lucru, ale unei şefe de gestiune din Tel Drum.

  • Sute de procese verbale cu lucrări edilitare recepţionate şi fotografii din companie.

Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara
Recomandări
Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara

Peste o mie de hârtii:

  • Copii de pe documente personale ale familiei Dragnea
  • Planurile detaliate ale unei proprietăţi-mamut din Alexandria
  • Facturi pentru necesităţi private, achitate de Tel Drum
  • Evidenţe contabile paralele structurate pe grup Registre de vânătoare pentru domeniile controlate de corporaţie
  • Documentele firmelor-satelit care scot bani din Tel Drum
  • Tranzacţii cu furnizori, cereri de oferte, corespondenţe tipărite,
  • Desfăşurătoare bancare ale mai multor companii Bilete de avion, pliante din excursii, rezervări, chitanţe de hotel
  • Notiţe scrise de mână cu cheltuieli urgente şi socoteli


Citește și:

#Teleormanleaks. Editorial de PAH despre dezvăluirile Rise Project: „Politica românească, de la poșetele lui Udrea la valiza Tel Drum”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI