Valoarea tranzacției este de 18 miliarde de dolari.

Umbra unui candidat la președinția SUA

Consorțiul este condus de către fondul Bain Capital, iar din acesta mai fac parte și producătorul sud-coreea de memorii SK Hynix, producătorul american de memorii Kingston și cel de hard disk-uri Seagate.

Bain Capital a fost fondat în anul 1984 de către Mitt Romney, un candidat republican la președinția SUA.

Implicarea Apple, vitală

Apple și Dell s-au implicat în consorțiu deoarece aceștia sunt unii dintre cei mai mari clienți ai diviziei de memorii a Toshiba.

Implicarea Apple este esențială, gigantul american având tot interesul ca Toshiba Memory să fie sănătoasă din punct de vedere financiar. Și asta pentru Samsung este cel mai mare producător de memorii din lume, cu o cotă de 40%, iar Toshiba este al doilea. Numai că Samsung este și unul dintre cei mai mari rivali ai Apple în domeniul smartphone-urilor și tabletelor.

SK Hynix este un alt producător de memorii din Coreea de Sud și un rival tradițional al Samsung.

În consorțiul câștigător se mai găsește și grupul nipon Hoya Corp, care activează în domeniul tehnologiiilor optice de vârf, precum lasere și echipamente medicale.

Concomitent, Toshiba va reinvesti 3 miliarde de dolari în companie. Dell folosește memorii RAM și NAND (pentru stocare) în laptopurile sale.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Saga cu Western Digital

Toshiba a mai negociat anterior și cu un alt consorțiu, condus de către producătorul de hard-disk-uri Western Digital și fondul de investiții KKR, din SUA.

Western Digital este partener al Toshiba în cadrul unei fabrici deținute în comun, iar grupul american încearcă să blocheze vânzarea către consorțiul rival în instanță.

Pe de altă parte, Toshiba este îngrijorată că o vânzare către Western Digital ar fi îngreunată de faptul că acesta are același domeniu de activitate, ceea ce ar fi dus la investigații antitrust din partea autorităților de concurență.

Western Digital a ajuns partener cu Toshiba după ce a cumpărat SanDisk pentru 16 miliarde de dolari.

În fine, acest grup mai includea și Banca de Dezvoltare a Japoniei și Innovation Network Corp of Japan (INCJ), un fond de investiții deținut de către statul nipon.

Problema Westinghouse

Toshiba, unul dintre giganții Japoniei, are nevoie urgentă de bani pentru a acoperi un gol de circa 9 miliarde de dolari lăsat de Westinghouse, divizia sa de energie nucleară, care a intrat în insolvență.

Conglomeratul nipon produce de la laptopuri și televizoare până la baterii, reactoare nucleare și produse industriale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI