Liderul din Hexagon a prezidat ceremonia în memoria celor 86 de victime, printre care se află și un român, ce și-au pierdut viața în urma atacului organizat chiar de Ziua Franței, pe 14 iulie, în timp ce urmăreau focurile de artificii pe Promenade des Anglais.
Ceremonia a avut loc în apropiere de locul atacului, Promenade des Anglais, în prezența famililor victimelor, a persoanelor care au fost rănite în atac, a principalilor lideri politicieni și a autorităților locale. Aceasta s-a desfășurat sub măsuri stricte de securitate.
Numele celor 86 de victime au fost citite pe rând, iar apoi 86 de trandafiri albi, câte unul pentru fiecare victimă, au fost așezați în centrul pieții unde a avut loc evenimentul. „Durerea noastră nu poate fi descrisă în cuvinte. Cum să trăiești cu răni psihice? Cum să trăiești cu răni morale?”, a declarat Cindy Pellegrini, o participantă la ceremonia, care și-a pierdut șase membrii ai familiei în atac.
Ceremonia pentru comemorare a victimelor trebuia să aibă loc vineri, chiar la trei luni de la atac, dar a fost amânată cu o zi din cauza ploilor torențiale care au afectat orașul.
Pe 14 iulie, chiar de ziua sa națională, Franța a fost lovită de un alt atac terorist sângeros. Un tunisian a intrat cu camionul în mulțimea de oameni adunată pe Promenade des Anglais să vadă spectacolul de artificii. El a mers aproximativ doi kilometri cu vehiculul pe bulevadul pietonal, înainte să fie împușcat mortal de polițiști. În urma atacului, care a fost revendicat de Statul Islamic, 86 de oameni, printre care și un român, au murit și peste 400 au fost răniți. Atacatorul a fost identificat drept Mohamed Lahouaiej Bouhlel, în vârstă de 31 de ani.