„Dacă îi doriți așa tare, avem un acord de readmisie. Dacă doriți, în fiecare zi vom lăsa să treacă 15.000 de refugiați să vedem cât de șocați veți fi, a declarat Soylu la un mitting pentru referendum care a avut loc joi seară la Ankara.
Turcia amenință constant Uniunea Europeană cu suspendarea acordului încheiat în martie 2016 prin care s-a angajat, în schimbul asistenței economice și a scutirii de vize pentru cetățenii turci, să primească refugiați care au reușit să ajungă din Turcia în Grecia.
Amenințările s-au înmulțit după ce autorități regionale din Germania și Olanda au interzis desfășurarea pe teritoriile celor două națiuni europene a unor mitinguri la care urmau să participe miniștri turci aflați în campanie electorală în perspectiva referendumului din aprilie privind reforma constituțională care i-ar oferi președintelui turc Recep Tayyip Erdogan prerogative sporite. Șeful diplomației turce a primit interdicție de a ateriza în Rotterdam, iar ministrul turc al Familiei a fost împiedicat să intre în Consulat și apoi escortat la granița cu Germania.
Soylu a declarat că, prin acțiunile sale, Europa intenționează să slăbească Turcia. ‘Olanda, Germania! Credeți că nu ne dăm seama? Ați primit Turcia în UE? Ne-ați ajutat să luptăm împotriva terorismului?’, s-a întrebat retoric Soylu.
Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a declarat joi, de asemenea, că Turcia plănuiește să reevalueze acordul privind refugiații pe care Ankara l-a semnat anul trecut cu Uniunea Europeană și că ar putea să îl anuleze.
Turcia a convenit, în 2013, să primească înapoi migranţii care au ajuns ilegal în UE, în schimbul unei promisiuni de ridicare a vizelor pentru cetăţenii săi. Anul trecut, Ankara și UE au ajuns la un nou acord pentru a milita numărul record de migranți din Europa. Turcia a convenit să oprească migranţii ilegali să ajungă în Grecia, în schimbul unui ajutor financiar în valoarea de miliarde de euro, dar şi a accelerării negocierilor de aderare la UE.