Un sondaj realizat de CNN a arătat cine este câștigătorul confruntării Hillary Clinton – Donald Trump, conform voturilor oamenilor care au urmărit dezbaterea.
Astfel, 52% dintre respondenți au declarat că Hillary Clinton a câștigat ultima confruntare înainte de alegeri în timp ce doar 39% l-au declarat învingător pe Donald Trump.
Diferența dintre cei doi în sondaje a devenit mai strânsă
Cu toate acestea, diferența dintre cei doi în sondaje este mai strânsă față de rezultatele primelor două dezbateri. După prima confruntare, Clinton conducea cu 62% fața de Trump ce avea doar 27%, iar după cea de-a doua dezbatere Clinton avea 57% față de 34% cât înregistrase Trump.
Chris Wallace, cel mai bun moderator
Hillary Clinton a primit aprecieri pentru ‘apariția prezidențială’ și pentru modul în care s-a prezentat în timpul dezbaterii, în timp ce Donald Trump a primit unele critici pentru că a părut nerăbdător și ușor nepregătit, analiștii susținând însă că acesta s-a descurcat mai bine decât la dezbaterile precedente.
Confruntarea, cu durata de 90 de minute, transmis de marile rețele de televiziune din America și din întreaga lume și relatat de agențiile de presă internaționale, a fost găzduită miercuri seara de Universitatea din Las Vegas.
Dezbaterea a fost moderată de jurnalistul Chris Wallace de la televiziunea Fox News, al cărei public este în special de dreapta, însă telespectatorii susțin că acesta a fost cel mai bun moderator dintre toate cele trei dezbateri, fiind singurul care a reușit să-i țină pe cei doi candidați concentrați pe subiectele principale.