În septembrie 2016, blestemul câştigului la loto a ajuns la Botoşani. Bărbatul de 62 de ani, care în 2015 a câştigat 339.000 de lei, după ce a nimerit numerele câştigătoare la Loto 5/40, a murit în spital la Iaşi, după două săptămâni de chin.

Pe 8 august 2016, agronomul din Santa Mare a fost implicat într-un accident, tocmai cu Volkswagen-ul Touran, maşina pe care o cumpărase din banii câştigaţi la loto şi la care visase ani la rând. Din motive rămase necunoscute încă, Gheorghe Ciubotariu a intrat pe contrasens, izbind frontal un microbuz. În urma impactului, bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii. Scos din autoturism de pompierii de la descarcerare, acesta a fost transportat la Iaşi, la Clinica de chirurgie toracică, în stare deosebit de gravă.

„Pacientul de sex masculin a fost diagnosticat cu şoc traumatic, fractură de femur, traumatism de stern, traumatism costal şi contuzie abdominală”, a precizat imediat după accident un medic din cadrul UPU-SMURD.

acc

Acesta a adăugat că, din păcate, în impactul deosebit de violent, bărbatului i s-au fracturat toate coastele, iar acestea i-au străpuns plămânii. Deşi medicii l-au operat de urgenţă, nu au reuşit să-l salveze, organismul lui Gheorge Ciubotariu cedând după două săptămâni de luptă.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În 2015, botoşăneanul spunea pentru „Monitorul de Botoşani” că a avut o viaţă grea, dar că ajunsese să fie fericit. „Eu sunt la a doua nevastă. Prima soţie m-a părăsit, a fugit cu un tractorist. Cu ea am două fete, dintre care una a fost făcută cu altul, am crescut-o, am iubit-o, i-am plătit pensia alimentară până la 17 ani, când am aflat adevărul”, a spus pensionarul.

El a nimerit pe 8 noiembrie 2015 numerele extrase la Loto 5/40, după ce a trecut pe bilet datele rudelor sale. „Eu joc de mulţi ani, din liceu. Cam prin anii 90 am câştigat sume mici, undeva vreo 20-30 de lei. Numerele câştigătoare sunt date de naştere ale membrilor familie mele. De exemplu, unul dintre numere a fost 19, data la care fiica mea l-a adus pe lume pe nepoţelul meu”, a spus atunci Gheorghe Ciubotariu.

Botoşăneanul dorea să investească banii într-o maşină mai bună şi în educaţia nepoţilor.

Ghinion pentru câştigătorii la loto

Mulţi dintre câştigătorii la loto din anii trecuţi au ajuns rapid la sapă de lemn sau, mai rău, şi-au pierdut viaţa, ajungându-se să se vorbească de un blestem al banilor picaţi din cer. Astfel, Dumitru Tărniceru, un botoşănean care, în ianuarie 1997, a câştigat aproape 130.000 de dolari s-a stins din viaţă la 47 de ani, la mai puţin de doi ani după ce a intrat în posesia banilor, din cauza unui infarct. Câţiva ani mai târziu, o familie care a câştigat un premiu important la loteria din Italia a murit, în timp ce se întorcea acasă, maşina în care se afla fiind izbită de tren.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Alţi câştigători la loto au ajuns să-şi piardă averea în timp record. Devenit cel mai tânăr milionar român, după ce în 2003 a câştigat 1,3 milioane de dolari la lot, suceveanul Daniel Neculai Amariei a ajuns la sapă de lemn în doar trei ani. Din banii câştigaţi, suceveanul le-a cumpărat celor patru fraţi câte un apartament, iar restul banilor i-a risipit pe afaceri falimentare, pe tot felul de maşini scumpe, precum şi pe petrecerile stropite cu cantităţi considerabile de băuturi alcoolice.

Nici ieşeanul Mihai Cazacu nu s-a descurcat mai bine. În 2008, acesta a a câştigat la loto 3,8 milioane de euro, iar în câţiva ani i-a risipit pe maşini de lux, vile somptuoase şi excursii pe toată planeta. Problemele s-au ţinut, însă, lanţ. După ce a fost condamnat, pentru că a fost prins beat la volan, a fost sechestrat şi a rămas fără firmă, aceasta ajungând la faliment. Alţii s-au trezit cu o avalanşă de cereri de ajutor, ajungând să regrete viaţa liniştită dinainte. Acesta este şi cazul unui sucevean, care a ales să aibă o viaţă liniştită în Vicovu de Sus şi să spună că era mai fericit înainte de a obţine marele premiu la loto.

Mădălin David, din Curtea de Argeş, a devenit miliardar peste noapte, în 1999. Cu 2,4 miliarde de lei vechi în buzunar, bărbatul credea că are lumea la picioare. A rămas fără jumătate din sumă din cauza jocurilor de noroc, iar restul, băgaţi într-o bancă falimentară, i-a pierdut. Mai mult, după o încăierare, David a ajuns la puşcărie.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Cristian Constantin, un poliţist comunitar din Călăraşi (locul 5 în topul câştigurilor), era invidiat de mulţi în 2007, când a pus mâna pe 10,5 milioane de euro din fondurile Loteriei. Din păcate, bărbatul a cheltuit banii pe o discotecă şi o echipă de fotbal, ambele în faliment.

Gabriel Bobic, din Cicăneşti, Argeş, a câştigat 580.000 de dolari, în 1995, la vârsta de 24 de ani, iar în doar doi ani a reuşit să îi cheltuiască pe jocuri de noroc şi pe investiţii neinspirate. Când banii s-au terminat, Bobic a ajuns la puşcărie, după ce a provocat un accident cu victime, iar soţia l-a părăsit.

Românul care a inventat o formulă ca să câştige de 14 ori la loterii din întreaga lume

Având în vedere numărul mare de câştiguri pe care le-a obţinut, putem spune fără rezerve că românul Stefan Mandel, născut în 1943, a descoperit formula matematică a câştigului la Loto, reuşind să reducă numărul variantelor posibile de câştig de la 8 la 3 milioane. El a câştigat de 14 ori marile premii ale unor loterii din întreaga lume şi a fost proclamat de ziarele internaţionale cel mai celebru şi de succes jucător de loto.

Prima oară a câştigat în 1964, în România, 78.783 de lei. Hăituit de securitatea comunistă, bărbatul a plecat din ţară şi ani la rând a tot câştigat la Loto, prin diverse ţări. Ultimul mare câştig, în valoare de 27 de milioane de dolari, datează din 1992 şi a fost obţinut în statul Virginia. Câştigul său i-a adus însă și necazuri, având în vedere că a declanşat şi aici un scandal de proporţii, autorităţile afirmând că întreaga operaţiune care a stat la baza obţinerii premiului a fost una profesionistă şi bine orchestrată.

Nici străinii nu sunt feriți de blestemul banilor nemunciți

Potrivit oddee.com, există câţiva jucători de Loto, în şi peste Ocean, care au reuşit să câştige premii impresionante şi au nişte poveşti de viaţă uimitoare. Unele sunt cu final fericit, însă altele, sunt de-a dreptul horror. Citește aici 7 poveşti incredibile ale câştigătorilor la loteriile din alte țări

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI