„Irlo Doidoi” reușește să trăiască dintr-o activitate catalogată drept „artă urbană” nonprofit. El a reușit după ani de muncă și eforturi să devină unul dintre cei mai bine cotați artiști murali din România. La talentul tânărului, care a început în spatele blocului în Bistrița, au apelat companii și chiar… instituții.

Alexandrescu Laurențiu a început să deseneze pe pereţi pe când avea 13-14 ani, în spatele unui bloc gri din Bistrița. Provenind dintr-o familie de artiști, drumul spre frumos și creativitate a venit oarecum natural.

„Am început când aveam 13-14 ani. Am simțit intuitiv încă de atunci că „this is the future”(n.r.- acesta este viitorul). Mult timp după mi-am dat seama că e o chestie de nișă, în care nu ceri voie sau aprobare, ci doar mergi și faci treabă. Acum nici nu mă mai consider graffiti artist, ci mai degrabă muralist”, precizează Irlo.

Pentru a-i conserva talentul, părinții l-au trimis la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița. Mai apoi, acesta a început și Facultatea de Arhitectură, după ce a fost admis primul pe listă la Cluj și al șaselea la Timișoara.

Considerând că-i răpește mult prea mult timp, Laurențiu a renunțăt la facultate şi s-a mutat la București, decis fiind să ducă „graffiti-ul” la nivel de job.

graffiti 5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Personaje înspirate din povești sau chiar din istorie, construite cu măiestrie de Irlo au ajuns pe ziduri din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Arad, Deva, Sibiu, Brașov, Ploiești, Constanța și evident Bistrița.
Lucrările sale au ajuns chiar în unități de învățământ și chiar au servit drept decor la o emisiune produsă și difuzată de TVR.

„Nu e o schemă fixă. Discut cu cei interesați, ei vin cu idei, eu vin cu idei și până la urmă tot ne înțelegem și ajungem la un punct comun”, spune artistul atunci când este întrebat cum decurge colaborarea cu el.

Irlo s-a numărat printre primii artiști murali din România care a avut ocazia să expună la New York. S-a întâmplat în 2008, atunci când Institutul Cultural Român din New York a organizat prima expoziție de graffiti găzduită de o instituție europeană în SUA.

Bistrițeanul a continuat colaborarea cu Institutul Cultural Român şi la Berlin, în Germania, în anul 2014, atunci când alături de alți cinci artiști români au „expus” la sediul ICR Berlin, unde au desenat pe pereți, pe scaune, pe căni și pe dulapuri.

Deși veniturile sale ar crește substanțial dacă și-ar desfășura activitatea într-o țară în care arta urbana a prins teren de decenii și este bine plătită, Irlo nu este tentat să părăsească România și Bucureștiul, orașul care l-a adoptat de mai bine de 10 ani.

Sursa foto: Arhivă personală / bistriteanul.ro

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI