Potrivit legislației italiene, copiii născuți în țară din părinți străini nu pot obține cetățenia decât după ce împlinesc 18 ani. Astfel că Fabio nu va deveni cetățean cu drepturi depline al Italiei decât după ce va fi major.

Problema în cazul său este că nu poate obține nici cetățenia română, cea la care ar avea dreptul după părinții săi, din cauză că mama sa este în continuare căsătorită cu un alt bărbat decât tatăl lui Fabio în România.

Reporterii emisiunii „Striscia la Notizia” au explicat că Fabio nu are niciun document de identitate deoarece legea din România nu recunoaște copiii născuți în afara căsătoriei și acesta este exact cazul copilului respectiv.

”Până când va împlini vârsta de 18 ani copilul nu are niciun document, pentru că de la noi, părinții, nu poate dobândi cetățenia română. Este născut în afara căsătoriei, iar România nu recunoaște copiii născuți în aceste condiții”, explică mama, Liliana Condurache.

Un copil de 8 ani născut în Italia din părinți români nu este recunoscut de niciuna dintre cele două țări

Liliana s-a despărțit de primul ei soț și a plecat în Italia. Acolo a cunoscut un alt bărbat și a făcut cu el un copil, pe Fabio, dar divorțul de soțul său din România nu a fost definitivat. În așteptarea divorțului românca l-a avut pe Fabio cu un alt bărbat, cu care și-a întemeiat o nouă familie.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Atunci când s-a născut în Torino, Fabio a fost recunoscut de tatăl său biologic, iar numele acestuia a fost trecut în documente, dar acest lucru nu înseamnă nimic în România, unde singurul care are drept de paternitate asupra lui Fabio este soțul legal al Lilianei.

Avocata Elena Voicu din Milano care explică faptul că potrivit legii din România, orice copil născut în timpul căsătoriei este recunoscut ca fiind copilul soțului legal al mamei. Singura soluție legală prin care Liliana poate obține cetățenie română pentru fiul ei, este ca soțul legal al Lilianei să deschidă o acțiune în instanță prin care să ceară testul de paternitate. ”Se va dovedi astfel că Fabio nu este copilul său și numai după aceea, copilul va putea fi recunoscut de tatăl său adevărat. Fostul soț al Lilianei este singurul care poate rezolva situația”, spune avocata Elena Voicu.

Un copil de 8 ani născut în Italia din părinți români nu este recunoscut de niciuna dintre cele două țări

Până la o eventuală rezolvare a situației, Fabio a ajuns deja la 8 ani și nu are acte de identitate. „Fabio nu are niciun document, nu putem merge în România să își cunoască bunicii și verișorii pe care și-i dorește mult să îi vadă. Nu poate merge în Transilvania, de exemplu, pe care visează să o poată vizita. Este mare susținător al echipei de fotbal Juventus, dar nu poate intra pe stadion, nu îl putem lua cu noi în vacanțe pentru că în unele hoteluri ne cere cartea sa de identitate. Fabio crește și începe să înțeleagă, îmi pune deja o grămadă de întrebări de ce nu poate face unele lucruri, chiar simplu fapt de a merge într-o excursie pentru el va fi o problemă în curând”, povestește Liliana, citată de Rotalianul.com.

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”


Citește și: Un fost director Metrorex rupe tăcerea: Toate sistemele de ventilaţie de la metrou trebuiau înlocuite după 1990


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI