Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici, din judeţul Arad, a fost vizitat, sâmbătă, de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, după ce a afirmat că singura soluţie prin care se poate scăpa de pesta porcină africană este împuşcarea mistreţilor, notează Mediafax.
„Am fost vizitat de domnul ministru Mihai Fifor. Am avut o discuţie telefonică, mai întâi, şi după ce s-a întors din Grecia, cu necazurile care au fost acolo, a venit şi am avut o discuţie la Curtici, dânsul fiind şi senator de Arad. Am reuşit să-i implementez ideea că problema care este la ora actuală cu pesta porcină africană trebuie obligatoriu discutată în CSAT, pentru că este problemă de interes naţional, problemă de strategie a zootehniei româneşti, este problemă de industrie a cărnii de porc, care se termină, dacă nu luăm toate măsurile, se termină foarte rapid. Ministrul Fifor a spus că discută cu premierul şi vor lua măsurile care se impun. Cere în CSAT să fie introdus acest subiect, sper să şi reuşească”, a declarat, pentru sursa citată, Dimitrie Muscă.
Fermierul din Curtici susține că i-a înaintat o astfel de propunere și președintelui Klaus Iohannis în anul 2016.
„I-am cerut preşedintelui României în 2016, la târgul de la INDAGRA, şi atunci i-am spus că vine porcul mistreţ din Ucraina şi ne transmite boala şi dacă îl scăpăm în Delta Dunării suntem o ţară terminată. Sigur că a zis că nu e treaba lui, că e problemă de nu ştiu care, până la urmă i-am demonstrat domnului preşedinte că este treabă de CSAT, de interes naţional. Că nu a murit un porc, nu au murit doi, au fost sacrificaţi vreo 65.000 de porci în Tulcea şi în continuare pesta se întinde. După cele 470 de focare existente aseară, fiecare focar probabil că a mai infectat încă unul-două focare, plus mistreţii pe care nu îi ştii, te duci în pădure şi vezi mistreţul care mai infectează câţiva când ei se adună”, a mai declarat fermierul Muscă.
Dimitrie Muscă a spus că a vorbit despre problema pestei porcine şi cu ministrul Agriculturii, Petre Daea.
„Am vorbit astăzi şi cu ministrul Daea şi mi-a spus că, da, categoric, suntem convinşi, acum trebuie să asanăm mistreţii. L-am întrebat:
. Eu am spus-o de o lună să treceţi la omorâtul mistreţilor. Pe zona de graniţă au apărut mistreţii, au intrat în ţară, în continuare ei vor veni din Ucraina, ucrainienii au început şi ei să-i extermine, aşa au făcut măcel o dată şi au trecut foarte mulţi şi Dunărea, şi peste tot. Aşa se va întâmpla în continuare, ei vor veni. I-am spus şi domnului ministru de la Armată, pe zona de graniţă cu Ucraina şi chiar cu Moldova ar trebui, pe o distanţă de 30-40 de kilometri, de la graniţă spre interiorul ţării să se formeze echipe, lunetişti, care numai să împuşte porcii mistreţi veniţi din Ucraina, altfel nu ne vom scăpa de ei. În condiţiile acestea, porumbul din România s-ar putea să nu mai poată să plece la export şi acum dispare şi acest consumator, porcul românesc, pentru că virusul există pe porumb eu ştiu câte zeci de zile şi atunci vor spune . Tragedia este extraordinar de mare”, a spus Dimitrie Muscă.
România are 400 de focare de pestă porcină africană. Autoritățile române sunt deja copleșite de situație, deși cooperează toate instituțiile de stat importante: Ministerul Agriculturii, ANSVSA, MAI și prefecturile. În schimb, Bulgaria construiește un imens gard de sârmă ghimpată la granița cu România pentru a se proteja de pesta porcină africană (PPA). Gardul va fi construit pe teritoriul bulgăresc, iar până acum s-a degajat pământul pentru 133 de kilometri de gard. Bulgarii au devenit atât de precauți după ce au aflat că cel mai apropiat focar de pestă porcină africană este la mai puțin de 60 de kilometri de țara lor.
Citește și CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ În fața lui Dumnezeu, dar ascuns de oameni, preotul Dimitris plânge. Se pregătește să-și înmormânteze 40 de enoriași
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro