Christian Flaesch, fostul șef al prestigioasei poliții judiciare pariziene, și Bernard Squarcini, fostul director central al informațiilor interne și un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, au fost plasați în arest preventiv de așa-numita ‘poliție a polițiilor’, în cadrul unei anchete deschise de parchetul din Paris.
Bernard Squarcini a ocupat acest post-cheie în timpul mandatului lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), care este în prezent unul dintre principalii candidați în alegerile primare ale dreptei în perspectiva scrutinului prezidențial din 2017. El a fost schimbat din funcție după victoria socialistului Francois Hollande în mai 2012.
Această anchetă pentru trafic de influență a fost declanșată după ce în luna aprilie au avut loc percheziții la domiciliul din Paris al lui Squarcini și la sediul societății sale, în cadrul altor trei anchete, dintre care una se referă la acuzațiile de finanțare din Libia a campaniei electorale a lui Sarkozy în 2007, au explicat surse apropiate anchetei.
Bernard Squarcini, în vârstă de 60 de ani, care este în prezent consultant pentru grupul LVMH, a fost multă vreme considerat un ‘as al serviciilor de informații’, însă reputația i-a fost pătată de acuzații privind spionarea corespondenței, pe care el le-a respins.
În ceea ce privește fostul șef al poliției judiciare franceze plasat și el în arest preventiv, la domiciliul său a fost efectuată luni dimineață o percheziție, potrivit unor surse apropiate anchetei. În prezent director general pentru securitatea al grupului hotelier Accor, el s-a aflat în fruntea poliției judiciare pariziene între 2007 și 2013.
Flaesch, în vârstă de 58 de ani, a renunțat la post după un avertisment al justiției privitor la faptul că i-ar fi sugerat fostului ministru de interne, Brice Hortefeux, cum să pregătească o audiere într-unul din dosarele judiciare în care este implicat Nicolas Sarkozy. ‘Faptele pentru care este plasat acum în arest preventiv sunt distincte’ de cazul legat de Nicolas Sarkozy, a precizat o altă sursă apropiată anchetei.