Adrian Georgel Vida, care împlinește săptămâna viitoare 17 ani, a participat sâmbătă seară la o petrecere la o cabană din apropierea localității Ocna Şugatag, județul Maramureș, unde s-ar fi consumat băuturi alcoolice.
La petrecerea respectivă s-ar fi iscat un scandal, dar nu se ştie dacă şi adolescentul a fost implicat.
În jurul orei 22.00, Adrian a părăsit nervos petrecerea și a vrut să plece la o altă cabană unde avea loc o aniversare de majorat, dar nu a mai ajuns.
Șoc pentru o elevă din Adjud. A luat 4,1 la BAC și a făcut contestație. Ce notă a primit la final
De atunci, familia îl caută neîncetat, iar oamenii se așteaptă la ce este mai rău. La momentul dispariției, Adrian era îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni scurți, potrivit dejeanul.ro.
O echipă de scafandri îl caută pe fundul unui lac din apropiere, dar misiunea este una dificilă, din cauza adâncimii foarte mari, 2-3 metri, în coada lacului adâncimea fiind de aproape 130 de metri.
Pompierii îl caută, la suprafață, cu bărcile pneumatice, dar, din păcate, fără nici un rezultat.
Mai mult, două echipe canine de salvare-căutare, una din Baia Mare şi una din Cluj, îl caută pe băiat prin pădurile din jur, alături de polițiști, inclusiv pe drumul Ocna Şugatag – Sighetu Marmaţiei.
Actualmm.ro precizează că anchetatorii nu exclud nici o variantă, luându-se în calcul inclusiv faptul că ar fi putut fi aruncat în lac.
Localnicii susţin că pe fundul lacului se află vechi galerii miniere prăbuşite. Din acest motiv, a fost chemat un specialist care va scana fundul lacului cu un sonar, mai scrie sursa citată.
Poliţiştii au audiat mai mulţi tineri care ar fi fost implicaţi în scandalul de sâmbătă seară. Oricine poate da detalii despre acest caz este rugat să sune la 112.
FOTO: actualmm.ro
VIDEO: observator.tv / youtube.com
Lovitură pentru români! Măsura pregătită de Guvern care omoară creșterile salariale, firmele și locurile de muncă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro