Polițistul din Iași face parte din Secția 8 Poliție Rurală Lețcani iar în ultimii patru ani a denunțat nu mai puțin de șase tentative de corupție. Recent. a sesizat fapta de corupție a unui cetățean în vârstă de 40 ani, care i-a oferit mită, încercând să scape în acest fel de răspunderea penală. Șoferul fusese identificat în timp ce conducea fără permis de conducere un autoturism ce nu avea drept de circulație în România, arată bzi.ro.
„Miercuri 22 august, ca urmare a denunțului formulat, echipa operativă alcătuită din ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, l-au prins în flagrant pe bărbatul de 40 de ani, în timp ce oferea agentului de poliție suma de 100 euro. Totodată, conducătorul auto i-a promis polițistului și alte sume de bani, fără a le preciza cuantumul, pentru ca acesta să distrugă actele de constatare întocmite la data de 20.08.2018, după ce l-a depistat în timp ce conducea pe raza comunei Lețcani, județul Iași, un autovehicul înmatriculat în alt stat, fără drept de circulație în România și fără a deține permis de conducere”, au transmis reprezentanții Direcției Generale Anticorupție-DGA Iași.
Procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și a dispus instituirea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pentru șoferul prins de polițist.
Sursa foto: bzi.ro
Gabriela Cristea nu reușește să recupereze 400.000 de euro de la Marcel Toader. “Avem dovezi că i-a luat banii, dar și-a băgat firma în insolvență”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro