UPDATE. Executivul a amânat pentru marți ședința de guvern prin care ar putea stabili, prin Ordonanță de urgență, desfășurarea scrutinului în două zile. Totodată, în aceeași ședință s-ar putea lua și o hotărâre de guvern cu toate detaliile organizării referendumului, precum întrebarea care va fi pusă cetățenilor, regulile pentru campania electorală și bugetul alocat referendumului.
După avizul CCR, Guvernul urmează să stabilească, marți, în ședință, detaliile de organizare a referendumului popular.
Executivul ia în calcul două zile pentru vot. Se merge, astfel, pe modelul scrutinului din 2003, pentru revizuirea legii fundamentale. Marți, Executivul va elabora o hotărâre de Guvern în care va stabili întrebarea de pe buletinele de vot și detaliile campaniei de promovare a referendumului.
Inițiativa de modificare a Constituției a fost demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Inițiativa a strâns 3 milioane de semnături ș ieste sprijinită activ de Biserica Ortodoxăși Biserica Catolică, dar și de clasa politică.
Contestatarii referendumului spun că măsura vizează interzicerea, chiar prin legea fundamentală, a căsătoriilor între persoanele de același sex.
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Senatul a votat proiectul de revizuire a Constituției, în vederea redefinirii familiei tradiționale, cu 107 voturi „pentru”, 13 împotrivă și 7 abțineri. La final, senatorii au aplaudat rezultatul votului. Singurii parlamentari care au votat împotrivă au fost cei de la USR, în timp ce PSD, ALDE și PMP au votat ”pentru”, lar PNL a votat favorabil, iar unii senatori s-au abținut.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor