Din primele informații, explozia a avut loc pe o arteră comercială și foarte aglomerată din capitala thailandeza. În timp ce martorii vorbesc despre trupuri sfâșiate și membre spulberate pe străzi, autoritățile au numărat deja 27 de morți, iar alte 78 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Tot ce pot declara acum este ca a avut loc o explozie în centrul Bangkok-ului”, a declarat adjunctul politiei thailandeze, aceasta fiind până la această oră și singura declarație oficială.
În acest timp, ministrul Apărării Prawit Wongsuwan susține că atacul, care nu a fost revendicat până la această oră, ar fi țintit turiștii străini. ”Atacatorii vor să distrugă turismul și economia”, a declarat oficialul, adăugând că echipele de intervenție au descoperit și alte trei bombe în zonă, însă au reușit să le dezamorseze la timp.
Într-un clasament al Organizației Mondiale a Turismului, cea mai vizitata țară din lume este Franța, cu peste 80 de milioane de turiști în 2013, urmată de Statele Unite (70 de milioane de turiști), Spania (60 de milioane de turiști), China (55 mil. turiști), Italia (47 mil. turiști), Turcia (37 mil. turiști), Germania (31 mil.), Marea Britanie (31 mil.), Rusia (28 mil.) și Thailanda (26 mil.).
Thailanda încaseaza anual din turism 35-36 de miliarde de euro.