„La Miercurea Ciuc, în centrul municipiului reşedinţă de judeţ, prezenţa ursului este la ordinea zilei. Ieri dimineaţă, ursul a golit containerul de gunoi aflat în curtea casei în care locuiesc, iar în cursul nopţii de ieri a fost alungat de jandarmi. Le mulţumesc jandarmilor pentru că au intervenit! Rog pe toată lumea ca #daunele provocate de urşi, respectiv prezenţa acestora să fie raportate! Transmiteţi-mi aceste informaţii, dar şi fotografii sau materiale video, în acest fel veţi contribui la găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte urşii! #pericolurs”, a scris Borboly Csaba pe Facebook, potrivit Agerpres.
Jandarmii harghiteni au intervenit miercuri seara, de două ori, pentru a îndepărta un urs aflat în zona Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc. Al doilea apel privind prezenţa animalului fiind dat chiar de preşedintele CJ, Borboly Csaba, care are casa în apropiere.
Atunci, jandarmii au folosit petarde pentru a-l alunga în pădurea Jigodin.
Tolo: Reținerea Elenei Udrea și ”Roexit” – dacă nu numai că nu iese România din UE, ci intră Costa Rica în faza aplicării legii internaționale?!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro