Ursul care a atacat doi oameni, de fapt o ursoaică era agitată pentru că puii erau blocați într-un tomberon. Aceștia au fost însă eliberați de un localnic și au fugit împreună cu mama lor.

Potrivit comandantului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, col. Dan Iamandi, duminică dimineaţă s-a semnalat, la numărul de urgenţă 112, prezenţa unei ursoaice la Băile Tuşnad, cu doi pui care sunt blocaţi în tomberonul situat în spatele gării. Comandantuli a declarat că la sosirea echipajului de jandarmi, ursuleţii fuseseră eliberaţi din tomberon de o persoană din localitate şi fugiseră, împreună cu mama lor.

Este posibil ca atacul să se fi produs din cauza faptului că ursoaica era agitată din cauza lipsei puilor, arată col. Iamandi.

Intervenție chirurgicală complexă

Bărbații atacați duminică dimineața au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Coordonatorul blocului operator, medicul specialist în chirurgie toracică Adrian Dobrică, a declarat, pentru AGERPRES, că „unul dintre răniţi va fi supus unei intervenţii chirugicale ample, întrucât prezintă plăgi foarte adânci în regiunea axilară stângă, în peretele toracic stâng, cu lipsă de substanţă, practic ursul „a muşcat şi a tras”. De asemenea, bărbatul mai are o plagă muşcată în peretele abdominal şi o plagă mandibulară.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Cel de-al doilea rănit prezintă plăgi la umăr şi la ureche, urmând să fie transferat la Secţia de Boli Infecţioase la Spitalului Judeţean de Urgenţă.

20 de urși mișună prin oraș. Autoritățile cer măsuri imediate Ministerului Mediului

Primarul din staţiune, Albert Tibor, a declarat că cei doi au fost atacaţi pe stradă, în faţa unei staţii PECO.

„De ceea ce ne era frică nu am scăpat, ursoaica a atacat doi oameni care se aflau pe stradă, în faţa staţiei PECO. Unul dintre ei mergea la gară, iar celălalt era pe stradă. Nu erau împreună, mergeau separat, iar ursoaica i-a atacat. E nevoie urgentă de măsuri, pentru că situaţia e foarte delicată”, a precizat Albert Tibor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că e nevoie urgentă de măsuri, iar Ministerul Mediului poartă responsabilitatea pentru viaţa oamenilor.

„E nevoie de luarea unor măsuri urgente şi ministerul răspunde pentru viaţa oamenilor, pentru că este singura instituţie abilitată de lege şi de Directiva Habitat a Uniunii Europene, articolele 14 şi 16, să ia măsuri. Şi politica asta ‘a struţului’ demonstrează doar o totală nepăsare faţă de problema cu care ne confruntăm în judeţul Harghita, în condiţiile în care răspunsul de la Bucureşti este să rezolvăm noi local problema, dar noi nu avem mijloace legale să facem asta. Totul depinde de minister. Degeaba ne trimite scrisori, că să luăm urşii şi să-i mutăm unde dorim, că este obligaţia şi atribuţia ministerului. Trebuie să aibă fonduri pentru asta, iar dacă nu are, să ceară de Uniunea Europeană, dar eu nu cred că Guvernul României să nu aibă fonduri să intervină când viaţa oamenilor e pusă în pericol”, a precizat Borboly.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

În această săptămână, un urs a intrat şi într-un centru de plasament din Băile Tuşnad, în care se aflau peste 50 de copii, a rupt o uşă şi a mâncat îngheţată şi legume congelate dintr-o ladă frigorifică.

De asemenea, în luna iulie, alţi doi bărbaţi, unul localnic şi un turist, au fost atacaţi de urs la Băile Tuşnad, situaţia determinând localnicii şi autorităţile să-i solicite ministrului Mediului, printr-o petiţie, să ia măsuri imediate, întrucât viaţa lor şi a copiilor lor este pusă în pericol permanent şi nu le mai este garantat dreptul la viaţă, la integritate fizică şi la siguranţă. Oamenii consideră că se impune relocarea sau împuşcarea urşilor care intră pe teritoriul administrativ al oraşului, susţinând că peste 20 de exemplare vin frecvent în localitate.

Un patiser român trăiește de aproape 40 de ani în Marea Britanie și angajează numai compatrioți. Ovidiu Șarpe: ”Sunt disperați să muncească”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI