UPDATE ora 13.10 Președintele USR, Dan Barna, a spus după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției, Tudorel Toader, că discuțiile s-au axat în principal pe intenția Guvernului de a da o ordonanță de urgență pentru modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.

„O astfel de ordonanță ar vulnerabiliza România” în contextul preluării președinției Consiliului UE, la începutul anului viitor”, a avertizat Dan Barna, arătând că nu se justifică sub nicio formă urgenţa adoptării unei astfel de Ordonanţe.

USR a cerut Executivului îngheţarea dosarului „Justiţie”, pentru 6 luni, cât timp deţinem preşedinţia Consiliului UE, adică ca Guvernul să îşi asume că nu va face nicio modificare legilor justiţiei, în această perioadă.

Premierul a transmis că va da un răspuns acestei solicitări şi a precizat că nu există pe masa sa nicio Ordonanţă privind amnistia şi graţierea.

„Am întrebat în mod expres despre amnistie şi graţiere”, a spus Stelian Ion, precizând că premierul a dat asigurări că nu există un astfel de act normativ, în discuţie.


USR va avea şi o conferință de presă la ora 13:00, despre discuţiile cu reprezentanţii Executivului.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi la Bruxelles, referitor la anunțul privind o Ordonanță de Urgență pentru modificarea codurilor penale, că ”Guvernul nu poate legifera prin OUG pe o speță care e în procedură uzuală în Parlament”.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Şi procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Anca Jurma, a declarat că un act normativ de o importanţă atât de mare cum este Codul penal ar trebui dezbătut în Parlament, „mai degrabă decât adoptat printr-o ordonanţă de urgenţă”.

Pe 10 decembrie, Viorica Dăncilă afirma că a existat o discuţie în PSD despre adoptarea unei ordonanţe de modificare a Codurilor.

„A existat o astfel de discuţie în cadrul CExN. În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate constituţionale să vedem oportunitatea de a fi promulgate printr-o ordonanţă de urgenţă”, a declarat prim-ministrul.

Citeşte şi: Dramă pentru România: Cristina Neagu a primit un diagnostic îngrozitor, după accidentarea din meciul cu Ungaria! Sezon încheiat pentru cea mai bună handbalistă a României!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI