Practic, se alege un pachet de bază, care este de obicei cazarea, apoi acesta se personalizează în funcție de nevoi și preferințe cu diferite servicii. Vorbind despre Grecia, destinația preferată a românilor pe timpul verii, un sejur la un hotel de 3 stele costă în extrasezon 110 euro cel mult, iar în plin sezon ajunge undeva la 150 de euro de persoană pentru șapte nopți (aproximativ 700 lei). „Sunt mai multe categorii de turişti români care aleg Grecia – destinaţia externă numărul unu a românilor. Majoritatea aleg nordul Greciei, deplasându-se cu automobilul propriu sau cu autocarul. Vorbim de destinaţii precum Thassos, Halkidiki, Paralia-Katerini, Olympic Beach, dar şi insule apropiate de la Marea Ionică, precum Lefkada, Corfu sau Zakynthos”, a declarat pentru Libertatea, Traian Bădulescu, consultant în turism.
Vrei în plus, plătești în plus
Într-una din stațiunile populare nordul Greciei, la hotel puteți primi doar camera cu paturi, dulap și uneltele necesare pentru a vă putea găti în cameră. În cazul în care doriți aer condiționat, va trebui să achitați 5 euro pe zi, dacă vreți un fier de călcat sau prosoape, mai dați 3 euro, în funcție de nevoi.
Partea bună este că la hotel vă vor pune la dispoziție și câteva oferte turistice pentru excursii opționale, iar dacă ați venit printr-o anumită firmă de turism, veți avea parte și discounturi de 20 -40% pentru ele.
„Mulţi români preferă să plătească doar pentru o cameră într-o vila, urmând să achite separat internetul, aerul condiţionat, frigiderul etc. Fireşte, o mare parte dintre turişti au anumite cerinţe: vila să fie situată aproape de plajă, curată, să aibă piscină etc”, ne-a mai declarat consultantul.
În cazul în care hotelul este aflat chiar pe malul mării, aveți la dispoziție, câteodată, și contra-cost șezlong și umbrelă. Dar acestea nu costă mai mult de 2,5 euro sau 3 euro pe zi.
Cu ce ar trebui să veniți de acasă
Pentru o astfel de vacanță va trebui să aveți neapărat de acasă cele absolut necesare. Iar în categoria respectivă intră neapărat hârtia igienică (orice hotel pune la dispoziție un sul, restul depinde de voi) și alte produse de igienă. Dacă sunteți mai sensibili, ar fi bine să vă aduceți niște tacâmuri.
De asemenea, pentru că vorbim despre un pachet minimal, va trebui să aveți neapărat prosoapele voastre și pentru baie dar și pentru plajă. Și ceva produse de curățat, pentru că va trebui să vă gestionați singuri curățenia în cameră.
Avantajul unei astfel de vacanțe low-cost este că vine cu o cazare pentru familie, adică în mai toate camerele sunt două paturi, unul dublu și unul simplu pentru copil, în cazul în care aveți un singur copil. La fel, rămâne la latitudinea voastră să decideți cu ce ajungeți aici, mașină personală sau autocar.
Calcule pentru o vacanță fără fițe
La un calcul simplu, puteți să estimați costurile unei vacante, la final de sezon (sfârșit de august, început de septembrie), în felul următor: drumul cu mașina personală, dus-întors până în nordul Greciei, cu un consum de 7 litri de combustibil la suta de kilometri, costă aproximativ 150de euro (aproape 700 de lei). 7 nopti de cazare (pachet de bază) – 600-700 de lei. La acestea se mai adaugă costurile mâncării – ori că o cumpărați de la supermarket, ori că alegeți varianta ieftină – gyros sau souvlaki –, tot înseamna minumum 20 de euro pe zi – respectiv sub 100 de lei. Suma totală pentru șapte zile în Grecia se ridică undeva în jurul sumei de 2.000 de lei. Nu foarte ieftin, dar – date fiind prețurile din România, echivalentul unui weekend la Mamaia!
Citește și: FOTO EXCLUSIV/ România a cucerit Paralia! Ciorbă de burtă și mici la tavernă, bere la pet pe plajă!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro