În comunicatul transmis de CFR Călători este precizat faptul că: „La temperaturi care pot depăsi 50 de grade Celsius la nivelul șinei, pot apărea situații neprevăzute și disfunctionalităti ale componentelor electronice ale instalațiilor de climatizare care își întrerup neprogramat funcționarea în parcurs. Atunci când există asemenea cazuri, se iau măsuri operative de remediere dacă este posibil, în caz contrar, de retragere a vagoanelor din compunerea trenurilor și de redistribuire a pasagerilor în celelalte vagoane din tren”.

Călătorii sunt informați că instalațiile de climatizare sunt verificate înainte de fiecare cursă, pentru a evita în acest mod posibilele defectări pe parcursul călătoriei. De asemenea, în cazul în care anumite componente ale instalațiilor de climatizare se defectează, se încearcă repararea lor, iar dacă nu este posibil, acele vagoane sunt retrase din compunerea trenurilor și pasagerii sunt redistribuiți în celelalte vagoane din tren.

Din punctul de vedere al călătorilor, lucrurile nu stau deloc așa. În plin Cod Galben și Portocaliu de Caniculă, sute de călători circulă cu trenuri fără aer condiționat, iar dincolo de discomfortul creat, din cauza căldurii, nu reușesc să ajungă la destinație la timp.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie


EXCLUSIV/ S-a recăsătorit în pușcărie cu un tâlhar! Asasina sirianului l-a uitat pe amantul închis și el pentru complicitate la crimă


„Ne coacem că în incubator. Cred că 28 de grade sunt cel puțin acum, la ora asta, dacă nu 30”, spune un călător. Un alt pasager afectat de căldură îl completează: „Mizerie, căldură, vechituri. Aer condiționat? Haha, nici nu poate fi vorba. Peste o sută de ani poate!”

Directorul CFR Călători a declarat recent, faptul că încearcă să rezolve această problemă, câteva sute de garnituri CFR circulând fără aer condiționat. Compania își dorește să climatizeze în jur de 69 de vagoane, dar programul durează timp de minimum doi ani, prea mult pentru oamenii care sunt nevoiți să circule în aceste condiții.

„Nașul, controlorii de tren deschid ușile că să poată să facă aer, altfel nu se poate”, spune un alt călător. Unii fac chiar haz de necaz, când văd că sunt lipsiți de orice putere pentru a rezolva problema: „Super, nu-ți trebuie decât o bere rece!”, a mărturisit o altă persoană.

Un alt impediment pentru călători este faptul că trenurile merg și mai încet în această perioadă. Din cauza căldurii, viteza pe mai multe magistrale din tară este redusă cu 20-30 de kilometri la oră. O măsură de sigurantă, pentru că există riscul că șinele se pot dilata. La noi insă, chiar și în condiții normale garniturile circulă în medie cu 50 de kilometri la oră.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Iar vara abia a început. Meteorologii spun că, în weekend, temperaturile ar putea atinge chiar și 40 de grade Celsius.

CFR Infrastructură a transmis un alt comunicat, în care precizează că „(…) viteză de circulație a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h făþă de viteză normală de circulație. (…) Măsură este obligatorie pentu siguranþa traficului feroviar ºi, de asemenea, este aplicată de ătoate administraþiile de cale ferată deoarece, în astfel de perioade, temperatura inregistrată la nivelul șinei poate depăsi 50 de grade C.(…)”.


Incredibila poveste a fotbalistului călugărit care a lepădat haina monahală și s-a căsătorit


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI