Guvernul speră să crească numărul de persoane beneficiare ale acestui program.
„Până în prezent, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei; veniturile realizate numai din pensii reprezintă drepturi de asigurări sociale care se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale achitate către bugetul de asigurări sociale de stat, fiind calculate pe baza veniturilor realizate de persoana asigurată”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, a fost simplificată şi procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declaraţia pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezultă cuantumul pensiei, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri.
„S-a constatat însă că, deşi pensionarii declară că nu obţin alte venituri, în evidenţele ANAF aceştia figurează că realizează şi alte venituri, în general venituri mici. Astfel, au fost identificate situaţii în care declaraţiile pe propria răspundere au fost date de către beneficiari fără a avea cunoştinţă despre existenţa unor sume considerate venituri (dobândă bancară, venituri din dividende ca urmare a faptului că sunt posesorii unor certificate de acţiuni, situaţie în care se impune recuperarea de la această categorie de asiguraţi a procentului de 40% reprezentând diferenţa dintre 50 – 90%)”, se spune în comunicat.
Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporţie de 50%, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, de 40% din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, prin transferuri din bugetul FNUASS.
„Din evidenţele CNAS, în prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, în 2016 au fost eliberate un număr de 2,379 milioane de reţete aferente unui număr de 430.812 pensionari cu o valoare în cuantum de 167,6 milioane lei. Din datele CNAS, se estimează că, începând cu 1 iulie 2017 numărul de beneficiari cu venituri din pensii de până la 900 lei/ lună va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane”, se precizează în comunicat.
Guvernul a modificat şi completat anexa la HG 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.
„Se introduc două DCI-uri noi aferente Programului naţional de oncologie, ca urmare a deciziei de includere necondiţionată emise în urma procedurii de evaluare; se rectifică în SUBLISTA C denumirea unui DCI, în cadrul Subprogramului de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, astfel încât acesta să fie preluat în Lista preţului de decontare, aşa cum a fost aprobat ca preţ de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, se introduce un nou DCI de care vor beneficia pacienţii cu transplant hepatic, în conformitate cu prevederile HG 155/2017 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate”, se mai arată în comunicat.