Litoralul românesc, dar în special Mamaia, Vama Veche, Eforie Nord, Costineşti şi chiar şi Jupiter şi Neptun au fost luate cu asalt în această minivacanţă de sute de mii de români. Majoritatea au venit din marile oraşe ale ţării, dornici să scape de aglomeraţia citadină şi să se relaxeze la malul mării, fără să scoată prea mulţi bani din buzunar. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, când au ajuns în Mamaia, de exemplu, au constatat că totul e de două ori mai scump, e o aglomeraţie uriaşă şi o hărmălaie de nedescris în unele zone ale plajei.

„Sunt toate lucrurile mai scumpe. Cazarea mă aşteptam să fie mai ieftină, e prea scumpă. Am dat 300 de lei pe noapte, iar eu mă aşteptam la 150 de lei, cum a fost şi anul trecut”, spune un bărbat din Prahova, venit împreună cu familia, care a cheltuit aproximativ 4.000 de lei în 4 zile.

Acesta a mai povestit reporterilor Libertatea că şi străzile sunt foarte aglomerate, iar locurile de parcare atât de puţine încât a avut nevoie, uneori, chiar şi de o oră pentru a găsi un spaţiu unde să-şi lase maşina.

„Ne aşteptam să fie toate scumpe, că aşa se trăieşte în România de câţiva ani. O masă, pe noi doi şi doi copii, ne-a dus 150 de lei, într-o seară. Două persoane, că cei mici nu putem spune că au mâncat cine ştie ce. Şi ni s-a dat şi explicaţia, ni s-a zis că luna iulie a fost cu ploi, nu au fost turişti şi acum, în august, scoate paguba de pe iulie. Am zis că la anul o să luăm în Turcia, unde ne-ar costa unde la 800 de euro la all-inclusive”, spune o altă turistă care a cheltuit, de asemenea, peste 4.000 de lei pentru câteva zile petrecute la Mamaia, fiind cazată la un hotel unde nici măcar micul dejun nu l-a avut inclus.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

În această perioadă la malul mării au venit aproximativ 300.000 de turişti, conform unor estimări ale consultanţilor în turism, astfel că a fost un vacarm continuu în special în staţiunile populare. Iar cum Mamaia este inima distracţiei de pe litoralul românesc, turiştii care au venit aici cu gândul că se vor relaxa în linişte au descoperit că nu prae există loc unde din difuzoare să nu se audă muzica.

„De la an la an construiec tot mai multe cluburi şi terase. Acum doi ani, de exemplu, aici nu era nimic. Iar acum este terasa asta unde bubuie de dimineaţa până seara muzica. Iar noi unde să ne ducem? Că peste tot e la fel, peste tot sunt terase, restaurante, baruri şi pun muzică tare. Nu mă aşteptam să fie atâta hărmălaie”, spune o doamnă nemulţumită de faptul că plajele sunt animate de diverse ritmuri muzicale.

Nu puţini sunt turiştii care se gândesc ca, la anul, să meargă în Bulgaria, Turcia sau Grecia, unde pachetele turistice pornesc de la 400-500 de euro, de persoană, pentru un sejur de 5-7 zile, la hoteluri cu demi-pensiune, sau chiar all-inclusive.


REPORTAJ. Unde se mănâncă bine în București la prețuri decente

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI