De câte ori aud de Nicolae Ceaușescu, oamenii sunt dornici să-și spună părerea. Mulți dintre cei trecuți de 50 de ani îl regretă. Ei merg pe principiul: “Ceaușescu a dat case la lume și cu toții aveam serviciu atunci”. Este și cazul Elisabetei. Am întâlnit-o astăzi în Piața Progresul din Capitală și ne-a spus că duce dorul liniștii din perioada comunistă.
“Toți tinerii aveau case. Aveam acum suntem sclavi pe plantație… Atunci lucram 8 ore. Acum e mai rău ca atunci. Atunci erau alte criterii de selecție, altfel erau oamenii”, ne-a spus femeia de 50 de ani, care îl descrie pe Nicolae Ceaușescu drept un mare patriot.
La fel gândește și nea Ion Bărbucă. Are 74 de ani și susține că a văzut multe la viața lui, dar pe vremea comuniștilor era mai bine ca acum: “Cu toate că era traiul mai restricționat, dar e mai greu acu dă trăit ca atuncea. Deci pe timpul comunist am putut să-mi fac o casă, un acoperiș. Pe timpul ăsta, acu, nu-ți ajunge decât numai de supraviețuire și supraviețuirea foarte grea, cu limită”.
“Foarte mulți mâncau pâinea celorlalți de pomană”
Există însă și oameni care se bucură că epoca comunistă a luat sfârșit. “Eu am lucrat la IOR pe vremea respectivă (perioada comunistă –n.r.), vă spun că dacă întârziam din cauza tramvaiului un minut, nu ne mai primeau. Sunt multe aspecte foarte rele care efectiv mi-au rămas în minte. A fost condus de soția lui, în final.. asta a fost prostia lui”, spune Nicolae Călin.
Domnul Nichita a lucrat în Aviație. El și prietenii lui ne-au povestit cum aveau în întreprindere o serie de propagandiști care nu lucrau, ci mereu se pregăteau pentru manifestațiile organizate de partid: “Erau foarte mulți oameni care mâncau pâinea celorlalți de pomană. În ce sens? Se făceau pregătiri. De exemplu venea 1 mai, era manifestație mare. Cu vreo 3 – 4 luni începeau pregătirile. Te scotea ori din program, ori după program, te duceai și exersai, după aceea, trecea o lună- două după 1 Mai, te apucai și te pregăteai pentru 23 August, și uite așa erau unii care nu aveau treabă cu munca”.
El este de părere că Ceaușescu a exagerat cu restricțiile și că de aceea s-a ajuns la Revoluție: “El (Ceaușescu- n.r.), dacă, în viața lui, după ce a terminat datoriile externe, dădea drumul la mâncărică în magazine și puțină băuturică, muncitorul român uita de toate necazurile”, mai spune domnul Nichita.
Pe 31 ianuarie, Casa de licitaţii Artmark organizează o licitaţie intitulată Epoca de Aur. Vor fi scoase la vânzare și fotografii cu Elena Ceauşescu aproape goală, surprinsă pe plaja privată de la Neptun.
Citește și:
REPORTAJ / ”Montana” atacă Cercul Polar! Locomotivele de la Craiova vor călători în Suedia, la -40 de grade Celsius (FOTO)