Descoperirea făcută de cei doi laureați în Medicină folosește abilitatea sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase prin deblocarea celulelor imune.
James P. Allison (70 de ani) este un imunolog american care deține poziția de profesor la Centrul de Cancer Anderson, din cadrul universității din Texas, el ocupând, în același timp și fotoliul de director al Institutului Cercetării Cancerului din SUA.
Alături de James P. Allison, celălalt laureat al premiului Nobel este japonezul Tasuku Honjo. El face parte, începând din 2001, din Academia Națională de Științe din SUA și este membru, din 2003, al Academiei Germane a Științelor Naturale ”Leopoldina”. Totodată, el mai face parte din Academia Japoneză.
În 2017, cercetătorii Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat premiul Nobel pentru Medicină pentru „descoperirile privind mecanismele moleculare în controlul ritmului circadian”.
În ceea ce privește domeniul medicinei, între 1901 și 2017 au fost acordate 108 premii Nobel. Până acum, 12 femei au primit Nobelul, iar cel mai tânăr laureat, Frederick G. Banting, premiat pentru descoperirea insulinei, avea 32 de ani la momentul decernării, în 1923.
Cel mai vârstnic laureat al Nobelului pentru Medicină, Peyton Rous, avea vârsta de 87 de ani, în 1966. El a descoperit oncovirusurile.
Suma pe care o va primi laureatul fiecărui premiu, în 2018, este de 9 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 873.000 de euro. Aceasta va fi împărțită dacă vor exista mai mulți laureați ai unui singur premiu.
Calendarul evenimentului din acest an arată că, marţi, 2 octombrie, va fi anunţat laureatul pentru Fizică, miercuri, 3 octombrie, pentru Chimie, vineri, 5 octombrie, pentru Pace, iar luni, 8 octombrie, pentru Economie.
Premiul Nobel pentru Literatură din acest an nu va fi acordat anul acesta, însă, în 2019, vor fi desemnați doi câștigători.
CITEȘTE ȘI: Tolo: Omul lui Putin vine la București pe bani dați de Dăncilă și Firea! Agent al discriminării, finanțat de Coca-Cola și P&G fără să știe!
FOTO: EPA