Elena Merișoreanu a luat viața în piept încă de când avea 16 ani. S-a mutat în Capitală, tocmai pentru a avea mai multe șanse să ajungă acolo unde și-a dorit. Artista a făcut sacrificii în tinerețe, dar acum culege roadele. Este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară de la noi, motiv pentru care și concertele curg pe bandă rulantă.

Elena Merișoreanu a văzut, la cei 69 de ani ai săi, toate continentele! Jobul a purtat-o prin toată Europa, ea însăși mărturisind că nu a fost nici o țară de aici pe care să o rateze!

Elena Merișoreanu și Ionela prodan au fost la un pas să fie cumnate

„În toată lumea asta am fost. În Africa am ajuns în Kenya, Africa de Sud, Maroc, Tunisia, Algeria. Am umblat mult, în America de Nord, de Sud, am văzut toată Europa”, a declarat aceasta pentru Libertatea.

Artista, care face infiltrații pentru artroză, spune însă că, deși îi plac călătoriile, după câteva zile doar vrea să se întoarcă înapoi.

„Îmi place să plec, dar abia aștept să ajung înapoi. Îmi lipsește familia și publicul, care e extraordinar. Noi, artiștii, suntem cei mai fericiți”, ne-a mai spus aceasta. Chiar dacă a bifat toate continentele, aceasta spune că niciodată nu a tentat-o să rămână în altă țară: “Dintre toate țările unde am fost, aș alege România. Aici ne știe lumea, aici e locul nostru. Niciodată nu m-am gândit să rămân în altă țară, aici mă simt eu cel mai bine”.

Ia în calcul să scrie o carte

Rapoartele secrete ale CIA despre armele sonice experimentate de sovietici. „Tunul” de zgomot folosit în timpul ultimului miting al lui Ceaușescu
Recomandări
Rapoartele secrete ale CIA despre armele sonice experimentate de sovietici. „Tunul” de zgomot folosit în timpul ultimului miting al lui Ceaușescu

Elena Merișoreanu nu ascunde faptul că ar avea ce să scrie, dacă și-ar expune viața într-o carte. Ar începe, spune ea, cu venirea sa în Capitală și cei 30 de ani petrecuți la Rapsodia Română. Ar aloca un capitol aparte, evident, și călătoriilor sale.

„Cred că la anul o să scriu și o carte”, a mai spus aceasta.


CITEȘTE ȘI:

REPORTAJ/Mica Românie de la Cercul Polar. Roxana a terminat Dreptul în ţară, iar acum e în clasa întâi în Skjervøy, Norvegia – VIDEO

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Libertateapentrufemei.ro
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți mi-au cerut să intru”
Adevarul.ro
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți mi-au cerut să intru”
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Observatornews.ro
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Horoscop 23 martie 2025. Săgetătorii sunt în elementul lor, dar asta poate însemna inclusiv faptul că vor simți nevoia să-i corectezi pe toți
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2025. Săgetătorii sunt în elementul lor, dar asta poate însemna inclusiv faptul că vor simți nevoia să-i corectezi pe toți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI