Ora 16, a fost ora la care Natalia Sofia, fiica de 7 luni a Biancăi Drăgușanu a primit taina botezului. Pitica a fost creștinată la biserica din Pipera când vremea a stat de partea ei. Ploaia care a măturat Capitala a început după intrarea lor în lăcașul de cult și a stat în clipa în care au ieșit. Cheful de după s-a ținut într-un local din zona de nord a Bucureștiului, aranjat după inima Biancăi. Peste 18.000 de euro a investit vedeta pentru ca fetița ei să aibă parte de petrecerea pe care o merită. Și a avut.

VIDEO EXCLUSIV/ Cele mai tari momente de la botez! Bianca s-a descălțat, Slav a rupt-o pe sârbe și horele s-au ținut lanț!

Invitații au început să se strângă în jurul orei 19 și la scurt timp a urmat momentul ursitoarelor. Sofiei i-a fost urat tot ce e mai bun în viață însă micuța nu a fost tocmai în elementul ei în centrul atenției. A plâns și a plâns, până când a fost preluată de bunici și dusă acasă. Imediat, în scenă au intrat balerine în miniatură, fetițe cu zâmbet știrb, toate eleve ale fostei bebelușe Oana Ioniță.

Apoi, masa și dansul. Atmosfera a fost animată de cantareața de muzică de petrecere Andriana Antoni care, după doar două piese a ridicat toți invitații la horă. De fapt, dansul a fost deschis de Bianca și Victor care, tot pe muzica ei s-au sărutat și au arătat tuturor că , în ciuda evenimentelor din viața lor, au rămas un cuplu sudat.

Femeia apropiată de aghiotantul lui Călin Georgescu și de cecenii lui Kadîrov. Se laudă că generalul Zamid Chalaev i-a făcut cadou un medalion inscripționat cu „Love”
Recomandări
Femeia apropiată de aghiotantul lui Călin Georgescu și de cecenii lui Kadîrov. Se laudă că generalul Zamid Chalaev i-a făcut cadou un medalion inscripționat cu „Love”

botez bianca dragusanu (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 24

O sârbă bine inclusă în program i-a dat o poftă nebună de dans lui Slav care a făcut show alături de câțiva amici. Și, ușor-ușor, toată lumea s-a prins în horă care s-a jucat când pe terasă când ân interior.

Deși abia a apucat să ciugulească ceva, Bianca a dat dovadă de o energie debordantă și a acceptat orice provocare. Impulsionată de Adriana Antoni, și-a dat pantofii jos și au dansat amândouă desculțe.

Surpriza serii a fost tortul uriaș de patru etaje în jurul căruia s-au strâns toți cei prezenți.

VIDEO EXCLUSIV/ Cele mai tari momente de la botez! Bianca s-a descălțat, Slav a rupt-o pe sârbe și horele s-au ținut lanț!

Printre invitați s-au numărat: Valentina Pelinel, Vica Blochina, Sorin Brotnei, Daniela Crudu și sora ei, Ana Maria, Oana Roman și familiile fericiților părinți.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Nu mi-a suspendat activitatea, așa cum face dumnealui. A arătat spre sâni și a spus că...” Cristian Popescu Piedone, replică neașteptată pentru o tânără actriță. Ce i-a spus șeful ANPC lui Lolrelai când s-au întâlnit în sala de cinema
Unica.ro

Gestul făcut de Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea este în închisoare i-a uimit pe toți: ”A fost singura dată când...”. Cum se descurcă ca tată singur și ce a spus despre fiica lor
Viva.ro
Gestul făcut de Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea este în închisoare i-a uimit pe toți: ”A fost singura dată când...”. Cum se descurcă ca tată singur și ce a spus despre fiica lor
Răsturnare de situație în finala Power Couple! Cine câștigă Power Couple 2025? Ce valoare are marele premiu, pus la bătaie de Antena 1
Libertateapentrufemei.ro
Răsturnare de situație în finala Power Couple! Cine câștigă Power Couple 2025? Ce valoare are marele premiu, pus la bătaie de Antena 1
Peste 350 de experți consideră că al Treilea Război Mondial este inevitabil. Când ar putea începe
Adevarul.ro
Peste 350 de experți consideră că al Treilea Război Mondial este inevitabil. Când ar putea începe
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Elle.ro
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Un pasager a filmat momentul în care motorul avionului Hi-Sky ia foc în aer
Observatornews.ro
Un pasager a filmat momentul în care motorul avionului Hi-Sky ia foc în aer
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor
HOROSCOP
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI