VIDEO | ,,Fără penali în funcții publice”, inițiativa pentru care USR vrea să modifice Constituția. Mihai Șora: ,,Nu trebuie să depunem armele”

Lansarea inițiativei ,,Fără penali în funcții publice” / Foto: Ionuț Iordăchescu

,,Am fost în fața notarului, iar inițiativa noastră cetățenească a fost autentificată. Urmează procesul de strângere a celor minim 500.000 de semnături. Eu, sincer, mă aștept la peste un milion, prin care această inițiativă să poată fi depusă la Parlament”, a declarat președinte USR, Dan Barna.

USR propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, cel de-al treilea, având următorul conţinut: “Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.”

Interdicția temporară urma să înceteze odată cu intervenirea reabilitării, amnistiei post-condamnare sau dezincriminării infracţiunii.

Potrivit lui Dan Barna, mai multe state europene au stipulat în Consitutuție că persoanele condamnate nu pot deține funcții publice.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

„Considerăm că, în momentul de faţă, în societatea din România sunt suficient de mulţi oameni care doresc să avem o clasă politică curată. Sunt suficient de mulţi oameni care doresc să reducem cel puţin, dacă nu să eliminăm, ideea asta că a fura din bani publici este un normal (…) Lucrul acesta poate fi oprit şi iniţiativa pe care o demarăm astăzi tocmai acest lucru îşi propune: dorim să ridicăm la nivel de principiu constituţional faptul că o persoană condamnată definitiv şi irevocabil nu poate să ne reprezinte şi nu poate să conducă destinele naţiunii”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele USR, Dan Barna.

VIDEO | ,,Fără penali în funcții publice”, inițiativa pentru care USR vrea să modifice Constituția. Mihai Șora: ,,Nu trebuie să depunem armele”

Scriitorul Gabriel Liiceanu / Foto: Ionuț Iordăchescu

Un exercițiu mai mult simbolic

Scriitorul Gabriel Liiceanu a admis că există puține ca inițiativa să devină lege, chiar dacă va strânge numărul necesar de semnături.

„Legea pe care ar propune-o USR nu va fi votată în Parlament, noi ştim asta. Deci să nu ne îmbătăm cu cuvinte mari. Atunci ce rost are ce facem acum? Un rost foarte simplu: îi vor pune cei din Parlament să voteze că vor cu infractori în funcţii publice. Dar o vor face, vor vota. De ce? Pentru că pot. Deci cadrul lor legal le permite să ne ţină în această situaţie. Oamenii care trebuie să dea legea de curăţire a Parlamentului, în principal, sunt cei care n-au interesul s-o dea”, a afirmat Liiceanu.

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

,,Atunci ce rost are ceea ce facem acum? Un rost simplu. Îi vor pune pe cei din Parlament să voteze că vor cu infractori în funcții publice. Dar o vor face, vor vota. De ce? Pentru că pot”, a adăugat el.

VIDEO | ,,Fără penali în funcții publice”, inițiativa pentru care USR vrea să modifice Constituția. Mihai Șora: ,,Nu trebuie să depunem armele”

Filosoful Mihai Șora și președintele USR, Dan Barna (în plan secund) / Foto: Ionuț Iordăchescu

Mihai Șora: ,,Trebuie să ne opunem corupției

Prezent la eveniment a fost și filosoful Mihai Șora, care, de curând, a împlinit 101 ani.

,,Națiunea noastră are șansa de a reuși. Nu trebuie să depunem armele. Trebuie să ne opunem, din toate puterile, nu doar valului de corupție, ci la cea mai mică încercare de corupție pe care o simțim în jurul nostru. Solidaritatea noastră este indispensabilă și este forța noastră. Trebuie să fim solidari împotriva răului care ne înconjoară și ne amenință”, a spus filosoful.

Comitetul de inițiativă a acestui proiect în include pe filosoful Mihai Şora, scriitorul Gabriel Liiceanu, avocatul Mihai Badea, juristul Eugen Vasiliu, pianistul Dan Grigore, activistul civic Valeriu Nicolae, Eugen Iancu – preşedintele Asociaţiei Colectiv, Oana Negru – manager juridic la grupul Rezistenţa, Mihai Tudorică – lider al grupului #Rezistenţa, Klaus Fabriţius – membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, precum şi alte persoane din domeniul juridic, ingineresc sau IT.

Cutia neagră a avionului prăbușit de Crăciun în Kazahstan a fost găsită. 29 de oameni au supraviețuit în coada ruptă a aeronavei
Recomandări
Cutia neagră a avionului prăbușit de Crăciun în Kazahstan a fost găsită. 29 de oameni au supraviețuit în coada ruptă a aeronavei

Citește și: Câți români au plecat în America prin Loteria Vizelor, programul la care vrea să renunțe Donald Trump. Visul american, sub semnul întrebării

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci de bătrâni au fost evacuaţi
Observatornews.ro
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci de bătrâni au fost evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI