putin dansează cu ministrul de externe al austriei
Reverenţa făcută de ministrul austriac de Externe, Karin Kneissl, la popria nuntă, după dansul cu Vladimir Putin, a declanşat un uriaş scandal în Austria, informează AFP.
O înregistrare promovată de Russia Today (postul de televiziune rusesc pro-Kremlin) o arată pe Karin Kneissl f[când o reverenţă profundă în faţa lui Vladimir Putin, la finalul dansului cu preşedintele rus. Gestul este controversat mai ales dacă se ţine cont de faptul că Austria exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
„Cum poate un ministru de externe să fie atât de puţin de profesionist încât să producă imagini care arată cum se apleacă în faţa lui Putin?”, se întreabă publicistul Robert Mizik, potrivit Agerpres.
„O fotografie care ilustrează cum autocratul rus le face pe marionetele sale să danseze”, adaugă un internaut.
Momentul reverenței poate fi văzut de la minutul 1:20:
Gestul ministrului de Externe a fost însă apărat de vice-cancelarul Heinz-Christian Strache.
„O diplomaţie de dans şi de nuntă, impregnată de politeţe, cordialitate şi bune maniere: Austria nu putea fi mai bine reprezentată”, a apreciat el pe Facebook, reamintind cum Karina Kneissl (53 de ani) a frecventat prestigioasă şcoala de dans vieneză Elmayer.
Karin Kneissl s-a căsătorit cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger. Ea l-a invitat la nuntă pe președintele Rusiei, care a venit la nuntă cu 10 membri ai unui cor tradițional rusesc, prestația acestora fiind cadoul său de nuntă pentru Karin Kneissl, au spus vineri mai multe surse.
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor