Acțiunile Apple scăzuseră cu 2,5% de la prezentarea noilor iPhone-uri, din data de 12 septembrie, din cauza temerilor că cererea pentru iPhone 8 și iPhone 8 Plus este slabă, ca urmare a faptului că nu aduc prea multe în plus față de iPhone 7 și iPhone 7 Plus.
iPhone X aduce însă un nou design, ecran OLED care acoperă aproape întreaga suprafață frontală, sistemul de recunoaștere facială Face ID, capabilități avansate de realitate augmentată, dar și un preț de pornire de 999 de dolari.
Chiar și în cazul acestuia existau temeri că producția sistemului de camere pentru recunoaștere facială avansează greu, astfel că analiștii estimau că vor exista probleme în acoperirea cererii de Sărbători.
Precomenzile, ”dincolo de orice așteptări”
Vineri, însă, Apple a anunțat că precomenzile pentru iPhone X sunt ”dincolo de orice așteptări” (off tthe charts), potrivit Reuters.
Ulterior, acțiunile Apple au crescut puternic, până la 168 de dolari pe unitate, iar compania și-a majorat capitalizarea cu 26 de miliarde de dolari. În fapt, Apple este pe cale să devină prima companie din lume cu o capitalizare de un trilion de dolari, adică o mie de miliarde.
Creșterea acțiunilor a venit și pe fondul review-urilor pozitive primite de iPhone X, care au dispersat temerile că Face ID ar funcționa prost. iPhone X va ajunge la primii cumpărători începând cu vineri, 3 noiembrie.
În acest moment, valoarea bursieră a Apple este de 861 de miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare din lume. Apple are în conturi 260 de miliarde de dolari, după cum arată situațiile sale financiare.
Cât România, Grecia și Polonia la un loc
Astfel, întreaga capitalizare bursieră a Apple este mai mare acum decât Produsul Intern Brut (PIB) al Olandei – care s-a situat la 769 miliarde de dolari în 2016, sau Elveției (662 miliarde de dolari).
De asemenea, este mai mult decât economiile Poloniei (467 miliarde de dolari), Greciei (195 miliarde) și României (186,7 miliarde de dolari) la un loc, dacă luăm în considerare datele Băncii Mondiale.
Rezerve de trei ori mai mari decât bugetul României pe 2017
Concomitent, numai rezervele de bani ale Apple sunt mai mari decât PIB-ul Greciei sau României.
Mai mult, banii aflați la dispoziția lui Tim Cook sunt de mai bine de trei ori mai mulți decât tot bugetul României, dacă luăm în considerare cheltuielile de 278,81 miliarde de lei, preconizate de Guvernul de la București în bugetul pe acest an.