Cunoscutul dealer şi colecţionar de artă, Jean Naturel, a expus pentru prima dată întreaga colecţie de tablouri şi sculpturi. Acestea au fost cumpărate sau primite de-a lungul a peste 40 de ani, timp în care a intermediat numeroase tranzacţii cu obiecte de artă.
„Pasiunea mea pentru artă a început în urmă cu mulţi ani. A început pe vremea când aveam 17-18 ani, a început prin a colecţiona, în principal, desene din secolele XVI – XVII. Am ajuns până la impresionişti şi post-impresionişti şi m-am îndrăgostit de modernişti şi contemporani”, spune Jean Naturel despre pasiunea sa pentru artă.
Acesta a intrat în posesia unei sculpturi în bronz, de mari dimensiuni, realizată de Salvador Dali în 1974, care îl întruchipează pe împăratul Traian, al Romei.
„Dali este un artist extraordinar, iar această piesă aparţine culturii româneşti. Această sculptură poate fi considerată monumentală şi îl reprezintă pe Traian călare. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până pe 30 septembrie, în schimb, această sculptură a lui Dali va pleca în cursul lunii septembrie într-o expoziţie care va avea loc în sudul Italiei. Iar după expoziţia din sudul Italiei, care va avea loc în luna septembrie, sculptura trebuie să plece la Seul”, spune Jean Naturel, în limba franceză, în timp ce fiica sa, Charlotte, traduce în română aproape concomitent.
Întreaga familie este pasionată de artă şi în special de promovarea şi perpetuarea culturii. Au achiziţionat o casă istorică din Bucureşti, de pe strada Silvestru numărul 3, pe care au recondiţionat-o cu ajutorul unor tineri arhitecţi români. Imobilul a fost transformat într-un restaurant cu specific chinezesc, dar în interiorul casei au fost inserate numeroase elemente culturale tradiţionale asiatice.
Până la finalul lunii septembrie, cei care trec pragul acestui restaurant vor putea admira numeroase opere de artă, realizate de artişti internaţionali, iar în grădina de vară pot privi de aproape scultura lui Salvador Dali.
„Această piesă valorează în jur de un milion şi jumătate de euro. Întreaga colecţie care este expusă în interior are o valoare estimată la peste 4 milioane de euro. Iar aici am mai expus şi o scrisoare a lui Dali, adresată poporului român. Este o scrisoare pe care Dali a scris-o cu mâna lui şi spune Da! României”, mai spune Naturel, care îi invită pe toţi cei ce vor să afle ce mesaj a transmis artistul spaniol ţării noastre, să vină şi să vadă cu ochii lor această scrisoare.
Pasiunea pentru artă a fost moştenită şi de Charlotte, fiica ce mică a lui Jean Naturel, cea care îl ajută cu traducerea şi care s-a ocupat de fiecare detaliu al expoziţiei. Tocmai a absolvit Dreptul în Franţa şi lucrează ca notar în Paris. Iar în timpul liber, se ocupă de artă şi îşi ajută tatăl cu tot ceea ce ţine de evaluări ale unor colecţii importante şi tranzacţii cu obiecte de artă.
„Tatăl meu nu a făcut niciun sacrificiu, deoarece o colecţie se alcătuieşte în timp, pe o durată destul de importantă. În cazul tatălui meu, care a început să colecţioneze de la o vârstă destul de fragedă, cumpăra o piesă, şi vindea 10-15 ani mai târziu, multiplica acest capital cu 20, ceea ce i-a permis mai departe să cumpere alte opere mai importante. Încerc să-l urmăresc şi încerc să învăţ de la el tot ceea ce se poate, ca să pot şi eu, mai departe, aprecia toate piesele pe care el este în stare să le recunoască de departe. Acum trebuie să vedem cum mă va forma ca să moştenesc şi eu această pasiune pe deplin şi toate cunoştinţele lui”, a spus Charlotte Naturel, dar nu înainte de a admite că principala sa pasiune este Dreptul, aşa că nu va renunţa la activitatea din domeniul juridic pentru a se dedica total artei.
Charlotte iubeşte România, iar de când a plecat la Paris, deşi are şi cetăţenie franceză, le spune tuturor că este româncă. Ceea ce, nu de puţine ori, spune tânăra, i-a făcut pe străinii cu care a stat de vorbă să ridice o sprânceană, deoarece majoritatea au o idee preconcepută cu privire la români.
„De fiecare dată când mă întreabă cineva de unde sunt, cine sunt, le spun că sunt româncă, le spun că vin din România. Şi sunt mândră de asta. Deşi am şi cetăţenie franceză, eu mă laud cu faptul că sunt româncă. Şi, da, de destul de multe ori am fost privită cu uimire, fiindcă mulţi au ideea asta preconcepută, că românii sunt hoţi, sunt cerşetori, sunt infractori, şi aşa mai departe. Iar eu vreau să le arăt că nu e aşa”, explică tânăra.
Şi Jean Naturel este îndrăgostit de România, de tradiţiile ţării noastre şi de oameni de aici. Consideră că în România există tot ce şi-ar putea dori un om.
„Oamenii sunt adorabili, foarte agreabili, cultura românească este foarte interesantă, ţara este frumoasă, ce vreţi mai mult?”, întreabă retoric Naturel, o întrebare prin care francezul explică de ce România este noua lui casă.
Nu stii cine a fost Salvador Dali? Ai timp 5 minute?
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro