Atunci când ești un artist cu nume, iar ofertele curg, weekendurile se transformă tot timpul în ore de muncă. În această situație se află și Smiley. De ani buni, artistul rareori a avut vreo sâmbătă și duminică libere, în care să nu facă… muzică. Astfel că Andrei Tudor Maria, pe numele său real, a transformat ziua de luni într-una de… duminică. Mai precis, artistul nu obișnuiește să iasă din casă la început de săptămână. Preferă să “lenevească” și să se refacă, pentru a-și încărca bateriile. Pentru că, de marți, el o ia de la capăt…
“Nu am mai ieșit de mult ce-i drept. În plus, eu nu prea ies lunea din casă. Tocmai am terminat turneul (n.r. – turneul național Confesiune, susținut în decurs de trei săptămâni în zece orașe din țară). Am dormit mai mult, am stat în casă, iar mâine o iau de la capăt”, a declarat acesta pentru Libertatea. Artistul locuiește singur acasă, astfel că e liber să facă ce vrea…“Și dacă aș fi stat cu cineva și i-aș fi spus că vreau să mă odihnesc, tot m-aș fi odihnit. Dar în cazul meu e mișto să stai singur acasă”, a mai spus acesta.
Mănâncă în «deplasare»
Chiar dacă locuiește singur, artistul nu prea stă prin bucătărie. Timpul nu-i permite, spune el, astfel că mănâncă mai mult în “deplasare”.
“De exemplu, după spectacolul de la Constanța am fost în vizită la Dorian Popa, mama lui a gătit foarte bine și mi-a pus și la pachet”, a spus acesta.
În ceea ce privește viitoarele sale proiecte profesionale, Smiley a mărturisit:
“Urmează să terminăm «Vocea României», sezonul ăsta, eventual și să o câștigăm. O să mai am concerte prin țară și probabil o vacanță în ianuarie. Am foarte multă muzică de lansat. Am multe piese scrise deja, pe care trebuie să le termin”.
CITEȘTE ȘI:
Previziuni Urania pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2018. Neptun revine la mersul direct