Drama unei mame, drama unui copil
„Ai și tu o iubită?”
„Nu, mamă, nu am.”
„De ce n-ai? De ce nu vrei să-mi spui? „
„Nu ești pregătită, mamă.”
„Nu-mi spune că ai un copil!”
„Nu, mama, nu am un copil.”
„Nu-mi spune că ești homosexual!”
„Ba da, mama, sunt”.
Apoi mama a plâns. S-a uitat în gol și a plâns.
„M-ai distrus. Ești bolnav mintal și te f..i în cur. De ce mi-ai spus, de ce ai ales asta? Ne-ai distrus”.
Cristian avea aproape 22 de ani când s-a trezit în fața unui coming out forțat de mama sa. Și a putut să-i spună abia după doi ani de terapie. Plecase la facultate în București, iar acum venise acasă, în vizită.
„Nu e o alegere, mamă. De ce aș alege să fiu discriminat într-o societate?”.
Mama lui a plâns iar. „Să nu mai spui la nimeni niciodată!„
Numai că, a doua zi dimineață, știa deja toată familia. L-au certat, i-au spus să-și revină, ba chiar l-au amenințat că nu-i mai dau bani de buzunar. „Că nu merită„, oricum.
„Să știi că e ok„, i-a spus taică-su.
Cristian s-a bucurat. S-a simțit acceptat.
„E ok. Știu că o să poți să treci peste și o să te schimbi”.
Cristian știa că nu se va schimba. N-avea acum, nu era o alegere.
Câteva săptămâni, doar certuri cu părinții, la telefon. Cuvântul „distrus” nu lipsea din nicio convorbire. Marea lui greșeală a fost că le-a spus părinților. Asta i-au reproșat. Apoi, l-au nici amenințat că „se omoară dacă nu se schimbă”. Au încercat să-i dea și bani, doar-doar să nu meargă în excursii cu prietenii, pe care le credeau „orgii„.
Apoi a urmat liniștea.
„De-a v-ați ascunselea„
Cristian și-a dat seama că e gay când avea 5 ani. Era la grădiniță și se îndrăgostise de un coleg. S-a dus acasă și le-a spus părinților că „o să se căsătorească cu Ionuț„. Părinții au râs, dar când și-au dat seama că nu e chiar o glumă, l-au certat și i-au spus că „nu e ok să-i placă băiețeii„.
Atunci, Cristian a intrat în negare. A început să se ascundă, el de el, el de părinți, el de toată lumea.
Când era mic, totul părea, mai degrabă un joc, nu realiza drama. Dar când a crescut, jocul îl apăsa din ce în ce mai tare.
„Aveam prejudecăți eu despre mine. Abia în primul an de facultate am aflat că nu sunt bolnav psihic”.
Și atunci a reușit să facă primul pas către acceptare.
„A fost un dublu coming out„, spune el. Și asta pentru că i-a zis unei prietene care i-a mărturisit, tot atunci, că e seropozitivă.
Acum, Cristian „a ieșit din dulap„. Prietenii, colegii lui știu că e gay. Și e acceptat așa cum e, normal. Ca măsură de precauție, totuși, el preferă ca la fiecare interviu de angajare, să le spună din prima.
„Dacă sunt respins pe acest criteriu, poate nu era locul pentru mine”.
Doar acasă e greu. Au trecut aproape patru ani de când le-a spus și, nici acum, părinții lui nu-l acceptă așa cum e. Doar sora lui e singurul membru al familiei care a știut și care l-a susținut fără rezerve.
Așa că le-a propus și părinților terapie. În grup, împreună. N-au vrut.
„Acum, mă duc o dată sau de două ori pe an acasă, nu stau mai mult de o oră. Nu au mai deschis subiectul, doar mai fac câte o aluzie. Încerc să le arăt că sunt normal, că nu e un moft sau ceva. Nu pot să mimez eu cu mine”.
Cristian este unul dintre oamenii cu putere despre care Libertatea a scris, săptămâna trecută. Și a decis să rămână anonim tocmai din cauza stigmatizării din societate.
Citește și: