Simte ritmul medieval al orașului în Piața Reial din cartierul Gotic

Las Ramblas e una dintre cele mai cunoscute artere din oraș, așa că e aproape imposibil să o ratezi dacă ajungi într-o minivacanță în însoritul oraș catalan. Poți să te oprești în Piața Reial unde în zilele toride se aude muzica chiar și de la câteva sute de metri distanță. În Piața regală se adună trupe de soliști și artiști care dansează din miezul zilei și până seara târziu. Locul e potrivit și pentru o seară romantică în doi la unul dintre restaurantele și terasele tradiționale. Tot acolo găsești și câteva cluburi de noapte.

Pont de călătorie: Flamenco nu e un dans tradițional catalan, așa că o să observi un dans, sardana, care seamănă cu o horă tradițională românească. Barurile din zonă sunt destul de ieftine ca preț și poți să îți cumperi o halbă de bere cu doar un euro. Oprește-te pentru un concert de muzică live la Sidecar sau petrece câteva minute pe treptele fântânii din centrul pieței.

O plimbare pe plajele superbe din sudul orașului

Dacă iei avionul spre Barcelona vara aceasta, nu ești câștigat doar pentru minunățiile pe care urmează să le descoperi, ci și pentru că poți să optezi pentru o zi petrecută la plajă sub soarele generos de la malul Mării Mediterane. Dacă pleci într-o minivacanță romantică alături de perechea ta, puteți să vă plimbați prin nisip, să înotați sau să stați la plajă. Cele mai bune cocktailuri se servesc vara, nu pe terasă, ci pe un șezlong așezat pe plajă.

Dacă sunteți un cuplu căruia îi place intimitatea, nu e nicio problemă, puteţi valorifica la maximum biletele de avion spre Barcelona recent achiziţionate! Plajele cu nisip fin se întind pe o suprafață de 4.2 kilometri, așa că puteți să o luați spre vest sau est ca să ajungeți pe acele plaje mai puțin aglomerate. În cazul în care îți dorești o ieșire romantică în afara orașului, ține minte acest nume aproape magic, Sitges. Micuța așezare se află la jumătate de oră distanță de oraș și e un loc foarte pitoresc care seamănă cu un sat pescăresc uitat în timp. Turiștii nu prea merg aici, tocmai de aceea ai putea să faci tu acest lucru. Când ajungi la gară, întreabă care-i drumul spre Plaja San Sebastia.

Pont de călătorie: Poți să îți pui pe listă Plaja Barceloneta dacă îți place agitația și ți-ar plăcea să prinzi un film în aer liber alături de perechea ta spre seară. Tot în apropierea plajei se află și numeroase terase și cluburi de noapte unde puteți să vă distrați până la răsărit.

Ți-ai rezervat bilete de avion spre Barcelona? Descoperă 7 locuri romantice mai puțin frecventate de turiști

Districtul Born, un cartier plin de istorie și magie

Unde se află unele dintre cele mai vechi străzi din Europa? Poate răspunsul corect ar fi Roma sau Atena, dar la fel de adevărat e că străzile din districtele El Born și El Gotico din orașul catalan au o istorie impresionantă. Born e cam la fel de cunoscut în capitala catalană pe cât sunt de apreciate și vizitate Soho sau Nothing Hill, așa că în ultimii ani, cartierul are un aer tot mai boem și cosmopolit. Dacă ai luat bilete de avion spre Barcelona, poți să petreci câteva ore din vacanţa ta plimbându-te pe străduțele cunoscute sub numele generic de Las Ramblas sau să umbli în căutarea unor suveniruri care să vă amintească peste ani de ieșirea în doi în cartierul gotic medieval. Tot în El Born se află și cea mai cunoscută piață din Barcelona, Boqueria. La fel de frumoasă e și Biserica Santa Maria del Mar, cunoscută și sub numele de Catedrala poporului, care nu are nimic în comun cu aerul turistic pe care, inevitabil, ai să-l simți în Sagrada Familia.

Pont de călătorie: Chiar dacă pe timpul nopții cartierele sunt puțin mai periculoase, în timpul zilei poți să te plimbi liniștit pe străzile de piatră sau să te oprești pe terasele pitorești ori în localurile unde se servesc tapas delicioase. E suficient să comanzi o halbă de bere, iar tapas, aperitivele spaniole ingenioase și consistente, îți vor fi servite gratuit. Orice ai face, dacă tot zbori ieftin spre Barcelona, nu rata străduțele rustice care lasă impresia unei așezări antice din El Born sau cluburile de noapte care nu se deschid decât după ora 21:00.

Ți-ai rezervat bilete de avion spre Barcelona? Descoperă 7 locuri romantice mai puțin frecventate de turiști

Muzeul mai puțin cunoscut de la Montjuic și priveliștea asupra orașului

Scufundă-te în istorie la Muzeul National de Artă Catalană, situat deasupra orașului, la Montjuic. Pe lângă călătoria în lumea artelor, dacă zbori spre Barcelona alături de perechea ta puteți să vă bucurați de o priveliște panoramică asupra orașului care se deschide sub privirile voastre. Printre cele mai frumoase încăperi pe care le poți vizita sunt cele care adăpostesc artă romană, gotică și lucrări moderne. Muzeul nu e un obiectiv turistic la fel de aglomerat ca majoritatea obiectivelor din orașul catalan, așa că vă puteți bucura de intimitate.

Pont de călătorie: Cel mai bun moment să ajungi la Montjuic e spre lăsarea serii când soarele apune și orașul e acoperit de o lumină caldă. Puteți să vă opriți și în fața fântânii arteziene din fața muzeului sau să vă plimbați prin grădinile din apropiere.

O cină romantică la Fonda Espana, restaurantul hotelului Espana

E greu să alegi un restaurant în Barcelona mai ales când te gândești că sunt atât de multe locuri care au fost premiate cu stele Michelin și care primesc, în fiecare an, cele mai entuziaste aprecieri din partea turiștilor. Dar un loc iese în evidență, Fonda Espana, local situat chiar în apropierea pieței Boqueria, paradisul tuturor gurmanzilor care ajung într-o minivacanță în Barcelona. După ce degustați câteva feluri de tapas la doar un euro, puteți servi o specialitate catalană la restaurant. Printre cele mai apreciate feluri de mâncare se regăsesc cannelloni, friptura de vită și peștele.

Pont de călătorie: Mergi la restaurantul de la Hotel Espana și pentru arhitectura de inspirație medievală, un decor potrivit pentru o declarație de iubire de neuitat. Tablourile unor picturi celebre ornează pereții localului, iar barul te atrage să rămâi la povești până seara târziu. Sigur, ar fi ideal să te cazezi la hotel, dacă prețurile ceva mai piperate nu sunt o problemă.

Aventură pe terasele private ale hotelurilor de lux

Ce-ar fi o vacanță fără un pic de adrenalină și aventură? Dacă nu sunteți un cuplu convențional și nu vă atrage ideea de a servi cina într-o piață aglomerată, nu e nicio problemă. Mai aveţi suficiente opțiuni pe care le puteți include în itinerariul de vacanță la Barcelona.

Ce-ar fi să descoperi acele locuri mai puțin frecventate, dar cu cele mai deosebite priveliști? Terasele de deasupra orașului sunt foarte căutate pe timpul verii pentru că aerul de la o înălțime de câteva etaje completează o noapte perfectă în oraș. Multe dintre terase se află la ultimul etaj sau la etajele intermediare ale hotelurilor luxoase.

Pont de călătorie: Spre sfârșitul zonei pietonale La Rambla, în apropiere de cunoscutul Starbucks, se găsește Hotelul 1898. Poți urca la etajul șapte al clădirii și de acolo ajungi foarte ușor pe terasă. Chiar dacă o sticlă de bere e mai scumpă, merită să plătești cu 2 sau 3 euro în plus pentru priveliște. Sunt mai multe terase așa-zis private în oraș, dar dacă ai noroc, chelnerul nu o să te întrebe care e numărul camerei tale de hotel. Ce spui, te-ar tenta să încerci asta alături de perechea ta dacă zbori spre Barcelona?

Ți-ai rezervat bilete de avion spre Barcelona? Descoperă 7 locuri romantice mai puțin frecventate de turiști

Ce e bine să știi, dar nu îți spune nimeni

Ca să intri la Sagrada Familia s-ar putea să te trezești în situația nu tocmai plăcută de a sta la coadă mai bine de cinci ore mai ales dacă nu îți faci o rezerva dinainte. Merită să intri în interior și să descoperi arhitectura minuțioasă și de-a dreptul nelumească. Dar magnificul proiect al lui Gaudi merită explorat doar dacă ți-ai rezervat bilet dinainte, ca să eviți coada, pentru că dacă stai câteva ore la rând nu o să mai ai răbdare absolut deloc să te bucuri de ce e în interior. Un tur cu ghid într-o limbă de circulație internațională și intrare rapidă costă aproximativ 40 de euro.

Merită să te oprești și Casa Mila sau Casa Batllo, două clădiri smulse din visurile lui Gaudi sau în Parcul Guell dimineața devreme, de preferință în zilele din timpul săptămânii. Artistul de geniu e patronul neoficial al orașului catalan și cu siguranță ceva din marea de culori și forme cu totul neobișnuite se simte pe aleile parcului.

Dacă arhitectura și obiectivele turistice de top nu sunt tocmai pe lista ta de city break la Barcelona, poți să lași Sagrada Familia pe lista locurilor unde vei ajunge peste 10 ani, când se preconizează că restaurarea proiectului lui Gaudi se va fi încheiat.

Ție unde ți-ai plăcea să ajungi într-o escapadă romantică în Europa și spre care destinație ți-ai rezerva bilete de avion ieftine?

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
FANATIK.RO
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI