Potrivit „Ordinului privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile sale subordonate, precum și a termenelor de eliberare a documentelor și datelor rezultate din furnizarea acestora”, la cerere, ANCPI și instituțiile sale subordonate pot presta, în regim de urgență, serviciile de cadastru.
Prețul: de patru ori tariful normal
Solicitarea soluționării unei cereri în regim de urgență se poate face atât în momentul înregistrării acesteia, în registrul general de intrare, cât și ulterior (pe parcursul lucrării). Dar, indiferent când este formulată, aceasta presupune plata unui tarif suplimentar pe serviciu, al cărui cuantum este de 4 ori valoarea tarifului normal, dar nu mai mult de 5.000 de lei pe serviciu. Plata se face la casieria instituției prestatoare (ANCPI, OCPI), la momentul soluționării cererii, înainte de eliberarea documentelor.Potrivit actului normativ, soluționarea cererilor de înscriere în cartea funciară în regim de urgență nu poate deroga de la principiul priorității înscrierilor în cartea funciară, în cazul existenței unor cereri multiple cu privire la același imobil. În situația în care serviciul solicitat nu poate fi furnizat în regim de urgență, din cauza lipsei unor documente necesare soluționării cererii, termenul de soluționare în regim de urgență se prelungește cu numărul de zile în care cererea a ieșit din flux. Termenul de completare a cererii se calculează de la data emiterii referatului de completare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și afișării acestuia pe pagina de internet a Agenției Naționale.
Ce se întâmplă dacă cererea inițială este respinsă
În cazul în care, din diverse motive (de exemplu, din lipsa unor documente prevăzute de lege ), o cerere pentru lucrări cadastrale, la un teren sau o casă, a fost respinsă, și la redepunerea acesteia, cu toate documentele necesare, se poate solicita prestarea serviciului în regim de urgență, achitând un tarif suplimentar, al cărui cuantum este de, de asemenea, de 4 ori valoarea tarifului normal, perceput în vederea soluționării cererii respinse, dar nu mai mult de 5.000 lei pe serviciu și, după caz, tariful suplimentar de 60 lei, (dacă cererea a fost redepusă într-un termen mai mare de 30 de zile de la data respingerii).
Citeștr și: Cum se corectează o eroare materială la cadastru?