Avocata Alexandra Gabriela Velican – foto (alexandra.velican@yahoo.com) răspunde la trei probleme ridicate de către cititorii ziarului Libertatea le telefonul cititorului.

”După decesul mamei am cedat cota care îi revenea din apartamentului deținut de ea împreună cu soțul ei acestuia din urmă. Acesta mi-a lăsat prin testament apartamentul înainte de a deceda. Acum notarul îmi spune că trebuie să fac succesiunea cu răposatul. Mi se pare absurd!” – ne scrie Eugenia Tot din București.

Răspunsul avocatului: ”Notarul v-a informat corect. Trebuie să dezbateți succesiunea pentru a obține un certificat de moștenitor în baza căruia să puteți dispune în mod legal de bunuri, inclusiv apartamentul. Succesiunea este de două feluri, legală și testamentară. Cea legală presupune că vin la moștenire rudele defunctului în ordinea și pentru cotele stabilite prin lege, cum a fost cazul mamei dvs. Există însă și succesiuni de natură testamentară. Chiar dacă există un testament, tot trebuie dezbătută succesiunea, la notariat sau în instanță. Scopul este obținerea unui document legal care vă dă dreptul de a dispune asupra bunurilor moștenite. Testamentul nu vă este suficient în acest sens; doar în baza testamentului nu vă puteți înscrie dreptul de proprietate la cartea funciara ș nu puteți înstrăina apartamentul.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

În baza testamentului, notarul va întocmi un certificat de moștenitor în care dvs. veți figura ca unic moștenitor testamentar și vă vor reveni toate bunurile mobile și imobile ale defunctului. Asta numai în cazul în care defunctul nu are și alți moștenitori rezervatari: soție sau descendenți (copii). În cazul în care ar exista, de exemplu, un fiu al defunctului, acestuia îi este rezervată prin lege o cotă anume, de care defunctul nu putea dispune, și prin urmare nu v-o putea lăsa prin testament”.

Când se lichidează depozitul bancar?

”Am avut la bancă un depozit la termen. La scadență am vrut să văd cât este dobânda și să mai depun o sumă, dar mi s-a spus că trebuie să lichidez  depozitul și să fac altul. Este corect?” – ne întreabă cititorul Nicu Marian din București.

Răspunsul avocatului: ”Termenii, condițiile și alte clauze ale oricărui depozit bancar sunt prevăzuți în scris sub forma unui contract încheiat între bancă și client. La momentul deschiderii depozitului ați semnat o serie de acte și un exemplar v-a fost înmânat. Acolo veți regăsi toate răspunsurile privitoare la ce dobândă vi se acordă, când și în ce condiții puteți lichida depozitul. Este posibil ca banca să fi prevăazut condița lichidării depozitului la scadență și de aceea să fie necesar să deschideți altul”.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Ce lege pedepsește înlesnirea tentativei de sinucidere?

”Ce lege prevede pedepsirea cu închisoaree a persoanelor care înlesnesc sau determină o tentativă de sinucidere?” (Viorel Brădeanu din Arad)

Răspunsul avocatului: ”Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este o infracțiune prevăzută și pedepsită de art.191 din Codul Penal. Orice act prin care o persoană determină o altă persoană să comită sinucidere sau îi înlesnește această acțiune se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani. Pedeapsa este mai mare dacă cel care se sinucide este un minor, un iresponsabil sau o persoană cu discernământ diminuat. Limitele de pedeapsă se reduc la jumătate dacă persoana care a fost convinsă sau ajutată nu se sinucide, ci săvârșește doar o tentativă de suicid: persoana care a determinat-o sau ajutat-o va primi o pedeapsă cuprinsă între 1,5 și 3,5 ani”.

Citește și https://www.libertatea.ro/utile-si-servicii/1557544-1557544

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI