Potrivit H.G. nr. 799, din 19 septembrie 2014, poţi primi ajutoare alimentare dacă te încadrezi în una din următoarele categorii:
– familii şi persoane singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat, conform Legii nr. 416/2001;
– familii beneficiare de alocaţie acordată în baza Legii nr. 277/2010;
– şomerii cu o indemnizaţie de şomaj de până la 400 de lei;
– pensionarii sistemului public, cu o pensie sub 400 de lei/ lună;
– beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, al căror venit se află sub 400 de lei/lună;
– persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii;
– persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.
Alte categorii de persoane adăugate pe listă
De asemenea, vei primi ajutoare dacă beneficiezi de prevederile unor legi speciale, precum: Legea nr. 49/1999 privind pensiile IOVR, Legea 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, Decretullege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, Legea109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liberprofesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, Legea 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi ale căror cuantum cumulat se află sub 400 de lei/lună.

Șefii PSD Sibiu s-au lăudat în campania electorală că Horațiu Potra susține candidații partidului și s-au pozat cu mercenarul care-l păzește pe Călin Georgescu
Recomandări
Șefii PSD Sibiu s-au lăudat în campania electorală că Horațiu Potra susține candidații partidului și s-au pozat cu mercenarul care-l păzește pe Călin Georgescu

E bine de ştiut

Cupoanele, trimise prin poştă
Ajutoarele se vor putea ridica, după data de 16 noiembrie a.c., cu actul de identitate, de la centrele de distribuţie organizate de primării, pe baza unui cupon individual, pe care fiecare din cei îndreptăţiţi îl va primi prin poştă. Deja au fost distribuite 2,6 milioane de astfel de cupoane şi se estimează că numărul celor ce justifică să primească aceste ajutoare se ridică la 3,3 milioane.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI