– Găteşte feluri bazate pe legume. Necesită un timp mai scurt de pregătire, deci vei consuma mai puţine gaze. De asemenea, fă o cantitate care să îţi ajungă pentru 3-4 zile. Încearcă să nu foloseşti şi aragazul, şi cuptorul simultan. Alege doar una dintre variante.

– Dacă ţi-ai propus să faci economie la căldură, nu folosi aragazul pe post de sursă de încălzire. Nu este nici sănătos şi îţi vei încărca mult factura gazelor.

– Poate eşti tentat să foloseşti aerul condiţionat ca să te încălzeşti. Este greşit! Consumul de energie electrică va fi foarte mare.

– Cumpără becuri economice. Cele mai bune sunt cele tip led. Chiar dacă vei face o investiţie mai mare acum, în timp, costurile curentului vor scădea simţitor. Un bec cu led consumă de două ori mai puţin decât unul fluorescent şi de 10 ori mai puţin decât unul cu incandescenţă.

– Alege puterea becurilor în funcţie de nivelul de lumină necesar. Nu folosi becuri de 100 W pe holuri, de exemplu. Aici pot fi utilizate spoturi de putere mică.

– Nu lăsa lumina aprinsă decât atât timp cât eşti în cameră. Altfel se consumă curentul în zadar. Caută să foloseşti cât mai mult lumina naturală şi trage perdelele şi storurile în timpul zilei.

Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. Când apar primele rezultate de la vot
Recomandări
Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. Când apar primele rezultate de la vot

– Evită să laşi aparatele în stand-by. Scoate-le din priză când nu le întrebuinţezi. Sau mai bine foloseşte prize ori prelungitoare cu buton întrerupător.

– Investeşte în aparatura electrică de generaţie A+++, care înseamnă un consum mai mic de curent, chiar dacă vei scoate mai mulţi bani din buzunar. În timp, vei face economii importante.

– Nu spăla zilnic la maşină. Aşteaptă să se adune mai multe rufe. Vei face economii nu numai la curent, ci şi la detergent.

– Usucă rufele natural, pe balcon. Dacă le pui în casă şi ai repartitoare, consumul de căldură va creşte. Ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a face condens pe pereţi, adică alţi bani, altă distracţie cu zugrăvitul casei!

– Deşi e iarnă, dacă vei ţine mult timp uşa frigiderului deschisă, consumul va fi mai mare. De asemenea, este bine să dezgheţi frigiderul sau congelatorul la timp, dacă vrei să consume mai puţin curent.

Consumul pentru aparatele în stand-by

Iată câtă energie se rispiește anual dacă ții aparatele în stand-by. Oprește alimentarea lor când nu le folosești

  • Încărcătorul telefonului: 7 kwh/an
  • Cafetieră: 13 kwh/an
  • Ceas cu radio: 15 kwh/an
  • Radio: 15 kwh/an
  • Computer: 43 kwh/an
  • Televizor: 48 kwh/an
  • Imprimantă: 15 kwh/an

 

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor
Observatornews.ro
O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI