Dulciuri de post – Gogoși simple / VIDEO

Ingrediente: 600 g făină albă, 400 ml apă, 25 g drojdie proaspătă, două linguri de ulei, o linguriță de sare, o lingură de zahăr, o linguriță de esență de vanilie, ulei pentru prăjit și uns masa de lucru, zahăr pudră vanilat pentru ornat.

Preparare: se pun într-un vas drojdia, o lingură de zahăr și 100 ml de apă și se amestecă până se dizolvă și se omogenizează. Într-un alt castron, încăpător, se toarnă făina (ca un mușuroi) și se face în mijloc o gaură în care se toarnă drojdia dizolvată și restul de apă. Se adaugă apoi vanilia și sarea. Se frământă un aluat ca de pâine, adăugând uleiul la final, după ce s-a încorporat toată făina. Se acoperă vasul cu un prosop și se lasă să crească la loc călduț până își dublează volumul. Se întinde cu ajutorul sucitorului pe masa de lucru unsă în prealabil cu ulei, apoi, cu ajutorul unui pahar, prin presare, se decupează cerculețe. Se lasă gogoșile să crească cel puțin zece minute, după care se prăjesc în uleiul încins, la foc mediu. Se scot pe șervete absorbante, se pudrează cu zahăr și se servesc calde.

Dulciuri de post - mucenici moldovenesti
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Îți mai recomandăm și această rețetă de gogosi de post

Dulciuri de post – Mucenici moldovenești

Ingrediente: aluat – 500-600 g făină, un plic de drojdie uscată sau un cub de 25 g de drojdie proaspătă, două plicuri de zahăr vanilat, 250 ml apă, o fiolă de esență de vanilie, 100 ml ulei; pentru sirop – 200 g zahăr, 400 ml apă, o fiolă de esență de vanilie; pentru uns și decor – 200 g nucă măcinată, miere după gust.
Preparare: se amestecă într-un vas apa călduță, uleiul, drojdia și zahărul vanilat, plus esența de vanilie. Se încorporează treptat făina, iar când începe să se îngroașe, se frământă cu mâna. Se adăugă atâta făină câtă este necesară pentru a obține un aluat nelipicios și destul de tare. Se frământă bine, ca aluatul de pâine, vreo 10-15 minute, apoi se acoperă cu un prosop curat și se lăsă la crescut într-un loc călduros. Se tapetează cu făină blatul de lucru și, după o jumătate de oră (când și-a dublat volumul), aluatul se împarte în bucăți egale. Se rulează fiecare bucată de aluat până ce se obțin fâșii, care se “împletesc” în formă de 8. Odată formați, mucenicii se așază în tavă, pe hârtie de copt, și se mai lasă la crescut 30 de minute. Se bagă apoi tava în cuptorul bine încins și se lasă 30-40 de minute la foc mediu spre tare (200 grade C). Siropul se prepară prin dizolvarea zahărului în apă, pe foc. După ce fierbe 10-15 minute, se oprește focul și se adaugă esența de vanilie. După ce se scot din cuptor mucenicii rumeniți, se lăsă la răcit vreo zece minute, apoi se stropesc cu sirop din abundență. Pentru a se îmbiba mai bine, se toarnă în tavă siropul rămas. Se ung apoi cu miere și se presară nucă măcinată mare.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Dulciuri de post - mucenici muntenesti

Dulciuri de post – Mucenici muntenești

Ingrediente: 300 g făină, sare, 150- 160 ml apă foarte caldă (dar nu peste 50 de grade) plus 2,5 l apă pentru fiert, coaja de la două portocale mari, coaja de la o lămâie mare, 10-12 linguri de zahăr, nucă măcinată, scorțișoară, esență de rom;
Preparare: se pune făina într-un vas, se adaugă un vârf de cuțit de sare, iar în mijloc se toarnă apa caldă. Se frământă până ce aluatul devine elastic și se răcește complet. Dacă mai este nevoie de făină, se mai adăugă o lingură. Se mută aluatul pe planul de lucru tapetat cu făină, se împarte în biluțe, iar din fiecare biluță se formează șnururi lungi și subțiri (puțin mai subțiri decât un șiret), care se “împletesc” în formă de 8. Se lasă mucenicii la uscat până a două zi. Se pune pe foc o oală încăpătoare cu apă, zahăr, coajă rasă de lămâie și de portocală și un vârf de cuțit de sare, iar când începe să fiarbă, se adaugă mucenicii. Se fierb la foc mic, iar după ce se ridică la suprafață, se mai lasă cam 3-4 minute. După ce se stinge focul, se adăugă esența de rom, scorțișoara și 4-5 linguri de nucă măcinată. Când se pun în farfurie, se mai adaugă nucă după gust.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Dulciuri de post - placinta mere

Vezi aici si alte retete de mucenici!

 Dulciuri de post – Plăcintă cu mere

Ingrediente: pentru blat – 200 ml apă, 200 ml ulei, 6 linguri de zahăr, o linguriță de bicarbonat de sodiu, o lingură de oțet, 500 g făină; pentru umplutură – 1,5 kg mere, 4-5 linguri de zahăr, două lingurițe de scorțișoară; pentru ornat – zahăr pudră.

Preparare: se curăță merele de coajă, se taie cuburi și se pun, cu cele 4 linguri de zahăr, într-o cratiță; se călesc la foc mic până se înmoaie puțin. Se presară peste mere scorțișoara și se dă cratița deoparte, să se răcească puțin. Se amestecă într-un castron apa cu uleiul și zahărul, până se topește zahărul. Se dizolvă bicarbonatul de sodiu într-o lingură de oțet și se toarnă peste amestecul făcut înainte. Se pune apoi făină, puțin câte puțin, și se frământă până se obține un aluat nelipicios și elastic. Se transferă pe blat și se continuă: se adauge făină și se frământă până capătă consistența necesară. Se împarte aluatul în două jumătăți și se întinde fiecare cu ajutorul făcălețului în foaie subțire. Prima foaie de plăcintă se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Peste ea se toarnă merele călite, iar deasupra se întinde a doua foaie de aluat. Se înțeapă din loc în loc cu o furculiță, apoi se bagă plăcinta la cuptor, la 180 de grade Celsius, pentru 25-30 de minute sau până când aluatul e bine rumenit. Înainte de servire, se pudrează cu zahăr.

Dulciuri de post - orez cu lapte de cocos

Incearca si aceasta reteta de post de macarons!

Dulciuri de post – Orez cu lapte de cocos

Ingrediente: 1 litru de lapte de orez, o cutie de 400 g lapte de cocos, o cană mare de orez, 5 linguri de zahăr; topping – sâmburi de rodie și alune.

Preparare: se pune laptele de orez la fiert. Se adaugă laptele de cocos și se amestecă bine cu o lingură de lemn, până se desface. Se adaugă apoi orezul spălat și se fierbe cam 20-25 de minute. Se pune și zahărul și se mai lasă la fiert câteva minute. Se toarnă compoziția în castronele, iar înainte de servire se ornează cu rodie și alune.

Vezi aici o colectie de retete de prajituri de post!

Încearcă și următoarele rețete:

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI