Prognoza meteo în perioada 10-23 decembrie potrivit estimărilor realizate de ANM folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe durată medie (ECMWF) de la Reading, Anglia.


Citeşte și: Prognoza meteo pentru luna decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun


În Banat, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 – 14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale. Astfel, pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 2 – 6 grade şi minime între -4 şi zero grade, mediat regional.

Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere și precipitaţii (sub formă de ploaie şi doar trecător lapoviţă sau ninsoare).

În Crişana, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 – 14 decembrie valorile termice, în scădere, vor deveni apropiate de mediile multianuale.

Pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime între un grad şi 6 grade, şi minime cuprinse între -5 şi zero grade, mediat regional.

Pentru cea de-a doua săptămâna sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

În zona Transilvaniei, în prima săptămână, media regională a valorilor de temperatură va fi apropiată, iar la început chiar uşor peste specificul climatologic al acestei perioade din an, cu maxime diurne de 0 – 5 grade şi minime în general între -7 şi -2 grade, cu valori mai mici în special în depresiuni în perioada 12 – 14 decembrie.

Se va înregistra un regim termic peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii locale – ploaie, lapoviţă şi ninsoare – se va menţine relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar şi vor fi slabe cantitativ.

În Maramureş, în prima săptămână, valorile termice diurne vor avea variaţii uşoare, iar regimul termic nocturn va fi în scădere în perioada 13 – 15 decembrie, temperaturile încadrându-se în normele climatologice pentru luna decembrie. Astfel, mediat regional vor fi maxime de 0 – 3 grade şi minime de la -4 la zero grade, cu valori mai mici în perioada 13 – 15 decembrie.

În a doua săptămână se va înregistra un regim termic peste cel mediu multianual, în special la valorile diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte, slabe şi moderate cantitativ, cu caracter temporar, se va menţine relativ ridicată.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

În Moldova, în prima săptămână de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale acestei perioade din an, cu maxime între zero şi 5 grade, precum şi minime între -6 şi -2 grade, în medie regională. Temperaturi mai mici sunt posibile a se înregistra în nopţile din perioada 13 – 15 decembrie.

Pentru cea de-a doua parte a intervalului de referinţă sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate relativ mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după jumătatea lunii decembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare după data de 15 decembrie, cu toate acestea şi în prima săptămână se vor semnala ploi, lapoviţă sau ninsori, însă doar trecătoare şi pe spaţii restrânse.

În zona Dobrogei, în prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne nu vor avea variaţii semnificative şi se vor situa în jurul celor normale în a doua decadă a lunii decembrie, între 3 şi 6 grade. Minimele nocturne vor fi mai coborâte doar în perioada 13 – 14 decembrie, în rest urmând a se situa uşor peste medii, într-un ecart de la -4 la zero grade.

Estimările pentru intervalul 15 – 23 decembrie indică o probabilitate mai mare de a se înregistra un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privinţa valorilor diurne. Probabilitate pentru precipitaţii (predominant ploaie, trecător mixte) va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referinţă. Acestea vor fi totuşi în general slabe, doar în jurul datei de 15 decembrie fiind estimate cantităţi de apă moderate.

Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO

În Muntenia, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 – 14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale. Pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 3 – 6 grade şi minime ce vor oscila între -4 şi zero grade Celsius.

Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere, peste cele climatologic specifice perioadei. Pe tot parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi, trecător, ninsoare se va menţine relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar.

Pentru regiunea Olteniei, în prima săptămână de prognoză, media regională a valorilor de temperatură va fi apropiată, iar la început chiar uşor peste specificul climatologic al acestei perioade din an, cu maxime diurne de 4 – 7 grade şi minime începând de la zero şi până la -5 grade Celsius.

În intervalul 16 – 23 decembrie, regimul termic va fi, în general, peste cel normal, mai ales în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în jurul datelor de 15 şi 21 decembrie, în restul intervalului doar pe spaţii mici fiind de aşteptat precipitaţii slabe.

La munte, până în jurul datei de 15 decembrie, temperaturile vor fi în scădere, caracterizând o vreme rece. Valorile diurne vor fi negative în toată zona montană şi vor rămâne la pragul de ger (-10 grade) la altitudini de peste 1.600 de metri. Minimele nocturne vor coborî spre o medie oscilantă, între -14 şi -12 grade Celsius.

După data de 16 decembrie va exista o creştere de temperatură ce va determina, cu probabilitate relativ mare, un regim termic în general peste cel normal înregistrat în a doua jumătate a lunii decembrie. Precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare în prima parte a intervalului, apoi mixte, se vor semnala local, vor avea caracter temporar şi, în general, vor fi slabe cantitativ.


VIDEO/ Monica Roșu are probleme mari cu tenul după „Exatlon”. Nu mai are voie să se machieze!


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI