Trecerea la ora de vară i-a adus câștiguri nesperate unui gorjean care a intrat într-o agenție din comuna Muşeteşti și, observând că agenția nu a efectuat trecerea la ora de vară a plasat mai multe bilete la extragerea Loteriei din Grecia, ale cărei rezultate le ştiau deja.
„În ziua de 26.03.2017, agenţia de pariuri deţinută în comuna Muşeteşti, judeţul Gorj de unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din România a căzut victimă unei fraude de ordinul a zeci de mii de lei. Un individ aflat în agenţie a observat că sistemul informatic nu actualizase automat ora de vară şi a plasat mai multe tichete vizând extragerile Loteriei din Grecia, după ce aflase, probabil din mediul online, rezultatele acestora. Angajata respectivei agenţii a plătit apoi, fără să suspecteze nimic anormal, câştiguri de zeci de mii de lei, până la epuizarea resurselor financiare ale locaţiei”, potrivit unui comunicat de presă al SC Baum SRL, remis luni seară MEDIAFAX.
Reprezentanţii agenţiei spun că pariorul respectiv şi-a chemat şi prietenii, astfel că, în scurt timp, 15- 20 de persoane au intrat în agenţie pentru a miza pe acelaşi eveniment.
Compania spune că poate demonstra frauda prin ora de pe tichetele de joc emise, care sunt ulterioare efectuării extragerii din Grecia, precum şi prin înregistrările camerelor de supraveghere din agenţia de la Muşeţeşti.
Totodată, firma a anunţat că se va adresa şi organelor de anchetă penală pentru recuperarea prejudiciului creat.
Sursa video: stiri.tvr.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro