„Fac naveta în fiecare zi de la Ploiești (orașul în care locuiește jurnalistul – n.r.). Nu e atât de greu, dacă îți faci o rutină din asta foarte clară, care la un momentdat te surmenează. Dorm în fiecare seară acasă, deci ăsta a fost punctul de la care am plecat”, a povestit Pătraru.
Pătraru călătorește cu unul dintre colegi, de asemenea ploieștean, care conduce mașina, iar în acest timp, el se poate ocupa de organizarea emisiunii, identificarea subiectelor, discuții cu sponsorii.
„Când vin la București, lucrez pe drum, când plec, la fel, lucrez sau citesc. Plec dimineața și vin seara, dar avem weekendul mai lung noi, fiindcă, neavând emisiune vinerea, sunt totuși trei zile și atunci ăla e timp petrecut exclusiv cu familia”, a povestit Dragoș Pătraru.
Se întâmplă, spune Pătraru, ca subiectele emisiunii să aibă ca sursă de inspirație chiar familia lui. Mai exact copiii. Andreea, 14 ani, și Robert, 9 ani, îi povestesc diverse întâmplări de la școală și, fără să-și dea seama, îi conturează, practic, o temă ce merită a fi abordată la „Starea Nației”.
„Copiii îmi spun ce pățesc pe la școală și mă mai inspiră cu unele lucruri care se întâmplă pe acolo. Și, da, discutăm chestiile astea, deși există o regulă, când suntem împreună să vorbim despre alte lucruri. Mult mai importantă mi se pare viața familiei mele în comparație cu ceea ce fac în rest”, a explicat jurnalistul.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Nemulțumit de rating
Totuși, Dragoș Pătraru spune că nu e mulțumit de performanțele pe care le are de când emisiunea se difuzează la Prima TV. Deși conducerea televiziunii i-a pus la dispoziției tot ce a solicitat, ratingul fluctuează foarte mult, nejustificat. De aceea, Pătraru spune că va încerca să schimbe formatul emisiunii, însă nu exclude ca emisia să se realizeze doar online în viitor și să fie difuzată pe site-ul Starea Nației.
Interviul integral poate fi urmărit AICI.
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce este semnificativă Magna Carta (1215) pentru evoluția sistemelor electorale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Românii cu prime de Paşte de până la 2.600 lei. Pe lângă bani, angajaţii primesc şi tichete, cozonaci sau zile libere
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis