Dezbasterile aprinse au avut loc pe marginea Ordonanţei de urgenţă 21/2014 privind circulaţia pe drumurile publice. La propunerea deputatului PSD Cătălin Rădulescu, comisia a decis, la diferență de un vot, că vor beneficia de „lumină albastră” autovehiculele aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de frontieră, Serviciului de Ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale, unităţilor speciale ale SRI şi SPP, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Cătălin Rădulescu a spus că nu există niciun caracter de urgenţă în acţiunile ANAF şi ale procurorilor.
”Atâta timp cât noi facem legea prevenţiei justificarea folosirii luminii albastre ca şi caracter de urgenţă, de către ANAF eu nu o văd, nu are niciun fel de urgenţă. Şi nu văd niciun caracter de urgenţă pentru folosirea luminii albastre de către procurori, în cazul în care nu mai există termenul de procuror criminalist. Procurorii nu au niciun fel de urgenţă să se deplaseze. Urgenţa, eu, ca parlamentar, o înţeleg în misiunile în care sunt importante salvarea de vieţi omeneşti, pentru pompieri, salvare, ambulanţe”, a spus Rădulescu.
”De ce nu dăm acest drept la salvamontiști, la salvarea pe mare sau pe oceane?, a continuat deputatul PSD.
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a propus un punct de vedere de la ANAF şi de la Ministerul Public pe această temă, însă propunerea a fost respinsă, de comisie., propunerea fiind criticată de Cătălin Rădulescu.
”Este un nonsens să îi întrebăm dacă vor sau nu să aibă girofar. Păi să îi întrebați și dacă vor să vină să ia tot Parlamentul într-o zi”, a comentat Rădulescu.
Rădulescu: Acum doi ani de zile în Argeș s-a produs, s-a rupt un baraj și s-a produs o mare inundație. Știți că a trebuit să meargă parlamentarii și președintele Consiliului Județean în coloană, alături de poliție și de ceilalți care mergeau acolo?
Conflictul a început în momentul în care Cătălin Drulă, de la USR, a fost criticat de Marius Bota de la PSD, pentru că a afirmat săptămâna trecută, că ar fi depus un amendament potrivit căruia parlamentarii vor avea dreptul la girofar și că deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat că nu poate conduce o mașină Hummer cu permis de categoria auto B.
”Mitomania salvează România! Când cineva se duce și minte așa ”, a spus Rădulescu, acuzându-l pe Drulă că este mincinos. Mai mult, el l-a invitat pe colegul său de la USR să iasă afară. ”Nu vrei dumneata să te întâlnești cu mine în mod privat?”, a spus Rădulescu, precizând că ”toată gașca de la USR nu va face față”.
Rădulescu a dat și un exemplu concret: ”Acum doi ani de zile în Argeș s-a produs, s-a rupt un baraj și s-a produs o mare inundație. Știți că a trebuit să meargă parlamentarii și președintele Consiliului Județean în coloană, alături de poliție și de ceilalți care mergeau acolo și noi trebuia să ne deplasăm cu o viteză, șoferii trebuiau să facă același lucru pe care îl făceau ceilalți, pentru că altfel noi ajungeam după cinci ore pentru că mergeam cu viteza respectivă? Știți că colegii, șoferii au mers cu aceeași viteză depășind și linia continuă și așa mai departe, ținându-se de coloana polițiștilor că așa trebuia să mergem?”, a spus Rădulescu, afirmând că nu a propus niciodată ca parlamentarii să aibă dreptul la girofar.
Drulă a precizat că cei doi deputați au cerut în ședința de săptămâna trecută reprezentantului Poliției Române să vină cu soluții pentru parlamentari, în sensul folosirii girfarului.
”În niciun caz nu s-a pus problema să avem un amendament și să-l discutăm sau să ne pronunțăm prin vot”, a intervenit și președintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, Lucian Bode (PNL).