Proaspăt revenit în țară, Ionuț a aterizat direct la petrecerea unei reviste glossy, unde s-a reîntâlnit cu foștii lui colegi din echipa “Războinicilor”, colegi cu care a păstrat legătura și a rămas în relații bune. “Am venit să rezolv niște probleme și de asta mă aflu acum în România. Am jumătate de oră de când am aterizat și Alexandru Moraru, colegul meu, m-a adus puțin la mall, să mâncăm, și m-am trezit sus la o petrecere. Am venit doar eu, voi sta poate 5 săptămâni, cât îmi voi rezolva problemele și mă voi întoarce în Belgia”, ne-a povestit Ionuț. Deși motivul întâlniri era de a merge la masă cu foștii lui colegi, “Jaguarul” ne-a mărturisit că s-a întors din Republica Dominicană cu stomacul micșorat.
“Sincer să-ți spun, aș mânca foarte mult, enorm de mult, dar, din păcate, nu mai pot. Stomacul meu s-a micșorat și nu pot mânca foarte mult, iar chestia asta mă supără foarte tare. Orez, cocos nici nu mai pot să văd în fața ochilor. A făcut soția mea acum două zile ouă ochiuri și mi-a venit să vomit. Numai când am simțit mirosul de ouă! Nu am putut să mai stau în casă. Nici dulciuri nu mai pot să mănânc. Am o mulțime și în fiecare zi cumpăr altele. Când am ajuns în Belgia, am cumpărat foarte, foarte multe dulciuri și mă crezi că nu m-am atins de nimic? Nu m-au atras. Mi-aș dori să mănânc cum mâncam înainte, dar nu mai pot”, a completat el.
Ionuț “Jaguarul” încă își tratează problemele de la mână și de la picioare
Pe lângă lipsa poftei de mâncare, Ionuț suferă în continuare și din cauza unor probleme medicale. De-a lungul competiției, sportivul s-a accidentat în repetate rânduri, astfel încât, chiar și la o lună de la terminarea Exatlon, face tratament și fizioterapie. “E foarte greu. La televizor s-a văzut foarte puțin. Cred că eu am fost cel mai accidentat concurent de la Exatlon. Am făcut cele mai multe injecții, iar pastile… nu mai spun! La un moment dat, nu puteam să mai iau pastile și le aruncam, pentru că mă rodea foarte tare stomacul. Nu aveam hrană, iar pastilele erau foarte tari. Mă făceam că le iau și le aruncam. Acum mai am puține probleme la braț și la pulpele de la picioare, dar fac fizioterapie, îmi revin și intru din nou, în forță, în ring”, a completat finalistul de la Exatlon.
VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu