O ciorbă fierbinte sau un ceai aburind, să se încălzească după o plimbare la -15 grade, pe timp de iarnă? Nu are voie! Cosmin Tudoran are mare grijă ce temperatură au mâncărurile și băuturile consumate, fiindcă dacă se arde la limbă, e scos din „circuit” o zi, două! La fel, acordă mare atenție felului în care sunt gătite mâncărurile și are grijă să bea doar băuturi de calitate, ca să nu-și vicieze gustul, pe care contează 100% în meseria lui.
„Consum doar lucruri foarte bine făcute, beau doar ce știu că e făcut cu pasiune și dăruire. Trebuie să fiu atent ce consum”, ne-a mărturisit fostul cântăreț din Ca$$a Loco, actualmente jurat la „MasterChef” și specialist în vinuri.
Cosmin e degustător autorizat și spune că, de când s-a apucat de treaba asta și a trecut prin reconversie profesională, și-a antrenat nu doar limba și papilele gustative pentru noi gusturi și senzații, ci și mintea, pentru a reda prin cuvinte cele simțite.
„Sunt membrul al Asociației Degustătorilor autorizați din România, iar președintele nostru, Dan Boboc, spune în felul următor: noi, senzorialiștii, mirosim, adulmecăm, gustăm, analizăm și după aceea oferim senzațiile, percepțiile, prin cuvinte, oamenilor care nu sunt formați în domeniu, ca să le înțeleagă și să-și poată închipui gustul. Dacă eu îți vorbesc acum despre gustul unei căpșune proaspete, care miroase a magiunul ăla pe care bunica îl făcea, cu arome de vanilină, cu puțin dulce, tu încep să salivezi și ai mânca un kilogram de căpșune”, ne-a explicat Cosmin.
VIDEO: Bogdan Sorocan/ FOTO: Dumitru Angelescu