La orele amiezii, când parcul din Drumul Taberii era plin de oameni, mulți părinți sau bunici cu copii, o mașină a intrat efectiv pe alei, printre pietoni. În orice moment se putea întâmpla ceva, așa că m-am îndreptat spre autoturism. Și, spre surpriza mea, la volan era cunoscutul prezentator Horia Brenciu, care la rândul lui e părinte” , ne-a scris cititorul Libertatea, care ne-a trimis și filmulețul demonstrativ.

În imagini apare Horia Brenciu, la volanul mașinii sale, care înaintează cu viteză minimă pe aleile parcului. Acesta își salută fanii care îl recunosc și, la finalul ”cursei”, oprește și se fotografiază cu ei.

Libertatea a aflat că solistul se îndrepta spre locul unde urma să susțină, în scurt timp, un concert și, dată fiind poziționarea scenei, nu ar fi avut altă cale de acces. Rămânea varianta în care solistul ar fi putut să se deplaseze pe jos până la locul concertului, un lucru nu prea uzual în astfel de situații.

Horia Brenciu a fost certat zilele trecute de fani, tot din cauza unei situații legate de condus. Acesta a intrat în Live pe Facebook în timp ce era la volan, în mers și a făcut reclamă show-ului ”Mamma mia!” în care joacă. Momentul lui – pe lângă faptul că încalcă prevederile Codului rutier – a avut loc la scurt timp după accidentul tragic din Ungaria, unde, din cauza șoferului care făcea live pe Facebook, nouă persoane și-au pierdut viața.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE

“Încetați cu live-urile la volan! Nu aveți timp să faceți live în alte condiții? Ce fel de exemplu dați?” sau ”Stop live la volan! Viața are prioritate, dacă nu a ta, a celor care sunt și ei participanți la trafic”, i-au transmis fanii.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Mii de oameni din industria videochatului au venit la București. Ce se întâmplă la un summit de videochat

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Observatornews.ro
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI