Schimbarea locului în care s-a desfăşurat cununia religioasă ce a avut loc duminică i-a luat prin surprindere pe miile de oameni care doreau să protesteze la nunta fiului lui Liviu Dragnea, Valentin. Un eveniment anunţat în centrul Capitalei, la Biserica „Sfântul Elefterie”, a fost până la urmă mutat în Palatul Snagov. Inclusiv ceremonia religioasă a avut loc acolo, probabil cu dispensă din partea Bisericii.

Schimbarea planului a făcut ca numărul protestatarilor să fie mult mai mic decât s-ar fi aşteptat ei. La ora 18.00, când ar fi trebuit ca ceremonia să înceapă, la intrarea pe aleea Palatului Snagov se afla un singur protestatar. Cum vedea o maşină că se apropie, cum ridica „Plăcuţa suedeză” – celebrul număr de înmatriculare folosit ca mesaj anti-PSD.

Nuntaşii lui Dragnea Jr. versus protestatarii anti-PSD

În scurt timp, însă, la doar un kilometru depărtare, s-a format nucleul dur al protestatarilor. Cam 10 persoane au afişate bannere anti-PSD şi au urlat la fiecare maşină care trecea prin faţa lor, fie că se îndrepta sau nu spre nuntă: „Penalule!”, „@#$% PSD!” şi „Nenorociţilor!”, se auzea din zece în zece secunde.

Unul dintre protestatari a fost însă neatent. S-a apropiat prea mult de o maşină cu nuntaşi. Un geam s-a deschis, iar bannerul lui anti-PSD a dispărut. „Să nu mai faci asta, că vine Poliţia”, s-a auzit o recomandare.

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”
Recomandări
Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

„Nunta penalilor”

Recomandarea vine de la Marian Ceauşescu, un protestatar nelipsit în ultimii ani de la marile evenimente. La nunta fiului lui Liviu Dragnea a venit inclusiv cu un panou cu LED-uri pe care se putea citi, intermitent, „Fără penali”. Ţinea în mână o portavoce pe care o folosea pentru a ţipa la maşinile care îi treceau prin faţă. „Nunta penalilor e acolo!”, indica el, pentru ca niciun nuntaş să nu se rătăcească.

Pe drum, mai în jos, se aflau „iscoadele”: doi-trei protestatari, care vedeau maşinile din timp şi anunţau sosirea lor către grupul principal. Aşa, aveau timp să-şi ridice pancartele şi să-şi pregătească scandările.

Daciile erau ignorate. Ele nu puteau conţine „penali”, ci erau doar în trecere prin Pădurea Snagov. Orice maşină mai scumpă, însă, avea să cadă pradă protestatarilor. Din când în când, acest filtru eşua: erau opriţi turişti, barmani de la Palatul Snagov sau pur şi simplu localnici rătăciţi. De la portavoce continuau sfaturile, îndemnurile la cumpătare, pentru ca Poliţia să nu-şi facă apariţia la „Nunta penalilor”.

Nuntaşii lui Dragnea Jr. versus protestatarii anti-PSD

Firma de pază, confundată cu Jandarmeria

Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025

Poliţia a făcut câteva drumuri prin zonă, dar nu s-a oprit, spre dezamăgirea vizibilă a unora dintre protestatari. Ei şi-au îndreptat furia asupra firmei de pază angajate să blocheze accesul celor care nu erau invitaţi la nuntă.

„Sunteţi plătiţi cu bani furaţi!”, strigau manifestanţii către bodyguarzi. Nicio reacţie din partea acestora.

O maşină a forţat însă intrarea pe aleea care ducea la Palatul Snagov. S-a oprit fix în faţa agenţilor de pază şi din ea s-au auzit două voci: „Ne-aţi gazat!”, „Jandarmeria e cu PSD!”, „@#$% Jandarmeriei!”. Agenţii de pază priveau oarecum nedumeriţi scena, în timp ce maşina se retrăgea.

Gărzile angajate de Liviu Dragnea nu au stat însă complet impasive. De câteva ori, au avansat către masa de protestatari, după ce unii dintre ei încercau să se pună în faţa maşinilor care intrau pe alee.

Apucături agresive la volan

Provocările din partea protestatarilor n-au fost ignorate de nuntaşi. Primul grup de manifestanţi, aflat la un kilometru de filtrul agenţilor de pază, îi pregătea pe invitaţi cu înjurături şi bannere anti-PSD. Când ajungeau la intrarea pe alee, erau deja nervoşi: intrau în curbă în viteză şi doar norocul a făcut ca niciun protestatar sau jurnalist care se afla în zonă să nu fie rănit.

Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud și s-a lovit de un zid. O explozie la unul dintre motoare, surprinsă de un martor
Recomandări
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud și s-a lovit de un zid. O explozie la unul dintre motoare, surprinsă de un martor

Nuntaşii lui Dragnea Jr. versus protestatarii anti-PSD

„Asta e ţara pe care au creat-o ei, de ce sunt așa nervoși?”, se întreabă o protestatară, când vede bolizii cum trec pe lângă ea.

Oricât s-ar fi enervat invitaţii la intrare, trebuie să fi uitat repede de protestatari. Gălăgia lor nu avea cum să ajungă la Palatul Snagov, aflat la un kilometru şi mai bine depărtare de locul în care a fost făcut filtrul. Undeva în jurul orei 21:30 au realizat asta şi protestatarii, care au renunţat la manifestaţie, pe măsură ce fluxul de invitaţi a scăzut.

În urma lor rămâne o masă, plină cu resturile unui platou oferit de firma de pază, „în semn de pace”. Un angajat al firmei se uită la o sticlă de apă şi observă însă că ospătarii n-au gândit gestul foarte bine.

„Asta e din sticlă de sticlă. Dacă ne-o dădeau în cap, ieşea ca-n Piaţă!”


Citește și:

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Fabrica mare din România care va fi demolată. Era extrem de cunoscută, dar acum un complex imobiliar va fi construit aici
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care va fi demolată. Era extrem de cunoscută, dar acum un complex imobiliar va fi construit aici
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI