Vizita Prinţului Charles a avut ca punct central o întâlnire cu 30 de fermieri şi producători, dar şi cu fostul campion la kaiac-canoe Ivan Patzaichin, care, la rândul său, a pus bazele unei fundaţii de caritate numită ”Mila 23”, ce sprijină patrimoniul, gastronomia şi turismul din Delta Dunării, informează Agerpres.ro.
Prințul de Wales nu a ratat ocazia de a încerca produsele tradiționale românești. A degustat palinca, brânza, pâinea sau cârnații din carnea de porc, fiind întâmpinat în șura din curtea casei cu muzică caffe concert interpretată de Cvartetul Intermezzo din Sibiu.
Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu micii producători şi fermieri. Un producător de alimente din carne de porc din rasele Mangaliţa şi Bazna i-a povestit Prințului Charles că a absolvit mai întâi Dreptul și apoi s-a hotărât să devină fermier.
::placeholdeR–>
Moștenitorul Coroanei britanice a degustat cârnații, fiind interesat de ingredientele folosite și de procesul de fabricație.