Artista a devenit, pentru prima dată mamă, în primăvară, când a adus pe lume o fetiță. “Sărbătorim în familie, e primul Crăciun în 3, abia așteptăm, mai ales reacția lui Erin la luminițele bradului și în afară de asta, muzică, muzică și distracție”, ne-a mărturisit Sore.
Și-a delegat părinții să pregătească masa de Crăciun
De Sărbători, Sore nu va petrece mult timp în bucătărie. Artista va pregăti mâncarea pentru fetița ei, iar de pregătirea bucatelor specifice se vor ocupa părinții ei. “Gătesc, dar nu mâncare tradițională, gătesc paste, clătite, piureuri de bebeluși și cam atât. Mama și tata se ocupă întotdeauna, ei sunt bucătarii familiei, ei se ocupă de răcitură, de salata de boeuf, de cozonac, fac mâncare extraordinară și întotdeauna au masa plină și de Crăciun și în fiecare weekend”, a declarat, pentru Libertatea, Sore. Artista s-a obișnuit să fie răsfățată de părinți, iar prânzul în familie se pare că a devenit deja o tradiție. Nu va face excepție nici de sărbători, când ea, Mircea și micuța Erin vor poposi în casa familiei Mihalache.
VIDEO: Robert Hanciarec
Foto: Gabriel Pătruț/ Facebook
Citește și:
Cine n-are avocat, să-și ia unul. Sore nu semnează nimic fără ok-ul iubitului!/ VIDEO EXCLUSIV